Arhive

Beneficiile sectorului agricol românesc din perspectiva apartenenței României la Uniunea Europeană

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că astăzi, 07 august 2020, Directorul General, domnul Adrian Pintea, a primit la sediul instituției, vizita Excelenței sale, domnul Rahul SHRIVASTAVA, Ambasadorul Indiei în România. La întâlnire au participat, domnul Anup DEMTA, Secretar secundar, Șef al Cancelariei, și doamna Raluca ILIE, Secretar social.

Principalele subiecte de interes pentru Excelența sa au vizat beneficiile sectorului agricol românesc din perspectiva apartenenței României la Uniunea Europeană, punctele forte ale sectorului agricol românesc, respectiv importurile și exporturile majore ale României.

Astfel, Directorul General APIA a făcut o scurtă trecere în revistă a parcursului pe care sistemul de subvenționare a agriculturii din România l-a înregistrat de la aderarea la Uniunea Europeană, subvențiile europene derulate de APIA, coroborate cu cele acordate de la bugetul de stat, având un impact major asupra agriculturii românești și fiind principalul vector de dezvoltare sectorială.

S-a punctat faptul că, având posibilitatea accesării și cumulării unei multitudini de forme de sprijin, fermierii români au reușit să devină tot mai performanți și competitivi pe piața europeană, fapt ce a condus la consolidarea unor afaceri durabile în sectorul agricol.

De asemenea, domnul Adrian PINTEA a prezentat pe scurt atribuțiile și rolul Agenției în ceea ce privește acordarea licențelor de import/ export necesare schimburilor comerciale cu țările terțe, conform regulamentelor europene.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.