Toate statele care participă la instalarea sistemului NATO în Europa vor fi ţinte ale rachetelor balistice ale Rusiei. Avertismentul vine de la ambasadorul rus la Copenhaga, Mihail Vanin, într-un interviu pentru presa daneză.
Oficialul rus a spus că nu sfătuieşte autorităţile daneze să participe la acţiunile Alianţei Nord Atlantice deoarece se supun unui mare risc. Şi anume acela ca navele militare să fie atacate de rachete ruse.
„Toate ţările care se vor alătura sistemului antirachetă NATO în viitor vor fi ţinte ale rachetelor balistice rusești”, a declarat ambasadorul rus la Copenhaga, Mihail Vanin, într-un interviu acordat publicaţiei Jyllands-Posten, citat de Mediafax.
„Comentariile ambasadorului Rusiei sunt inacceptabile. S-a depăşit limita”, a reacţionat ministrul danez de Externe, Martin Lidegaard, citat de Associated Press.
Danemarca a acceptat, în august 2014, să participe cu cel puţin o fregată la sistemul antirachetă NATO din Europa, care va include elemente terestre, staţionate în România şi Polonia, şi instalaţii navale.
sursa: stiripesurse.ro
Leave a Reply