Arhive

“Am încredere că anul 2024 ne va aduce mai multă eficiență, echitate și dreptate în justiție”

Este mesajul pe care l-a transmis ministrul Justiției la bilanțul de activitate pe anul 2023 al Parchetului General.

“Mă bucur că toți am înțeles că avem provocări presante de depășit:

  • Ministerul Public se confruntă cu deficite semnificative în ceea ce privește resursa umană. În 2023, gradul de ocupare a schemei de personal a ajuns la 69%, iar 22 de parchete și-au desfășurat activitatea cu un singur procuror numit.
  • Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și formulele care au înlocuit-o. E o temă prinsă inclusiv în Raportul privind statul de drept, pentru că sunt îngrijorări cu privire la eficiență. Dar împreună cu colegii din Consiliul de Management Strategic am inițiat un proiect de modificare a Legii nr. 49/2022, aflat în faza de transparență decizională.
  • Durata mandatului de 3 ani pentru procurorii de rang înalt. Nu cred că e suficientă și aici rezonez cu una din Recomandările Comisiei de la Veneția: procurorii de rang înalt și adjuncții acestora ar trebui să fie numiți pentru perioade mai lungi de timp, fără posibilitatea de reînnoire a mandatului. Este nevoie de timp pentru implementarea unui proiect managerial reformator, consistent.
  • Investigarea agresiunilor sexuale asupra minorilor, modelul de lucru aplicat în București ar trebui replicat și la nivel național.
  • Recuperarea prejudiciilor produse prin infracțiuni. Este esențial să lipsim infractorii de capacitățile financiare care operează deopotrivă ca stimul și suport pentru activitățile ilicite.

Mulțumesc echipei de la Ministerul Public și Procurorului General, Alex Florența, pentru colaborarea foarte bună de până acum.”, a transmis Alina Gorghiu, ministrul Justiției.