Arhive

ALEȘII LOCALI AU APROBAT DOUĂ PROIECTE DE HOTĂRÂRE IMPORTANTE PENTRU MEDGIDIA

Ședință extraordinară de consiliu. Aleșii locali din Medgidia și-au dat întâlnire la masa negocierilor. Pe ordinea de zi au fost înscrise două proiecte de hotărâre importante, care potrivit edilului nu puteau suporta amânare. Motivul convocării îl reprezintă primirea a aproximativ cinci milioane de lei pentru demararea unor lucrări urgente.

Ședința a debutat cu supunerea spre aprobare a rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli, pentru anul 2014.
Mai exact cu această sumă, conform declarațiilor, va fi realizat un trotuar de o parte și de alta a șoselei principale din Valea Dacilor, lucrare realizată de Apollo Ecoterm. Totodată sunt vizate două grădinițe, demararea lucrărilor la podul rutier și parcările din Medgidia.

Prin al doilea proiect de hotărâre s-a aprobat dezmembrarea unei parcele în două părți ca urmare a unor intenții de cumpărare de către un investitor privat.

La solicitarea aleșilor locali, a fost înscris pe ordinea de zi și punctul II Diverse.

O altă problemă adusă în atenția autorității locale a avut menirea de a trage un semnal de alarmă cu privire la starea de letargie în care se află muncipiul la capitolul investiții și nu numai.

La întâlnirea erau așteptați și mici campioni ai Medgidiei la handbal pentru a fi premiați, însă din păcate nu și-au făcut prezența. Urmează însă să fie lansată o altă invitație.