Arhive

ACȚIUNE DE ECOLOGIZARE LA CERNAVODĂ!

Peste 750 de voluntari din Cernavoda au participat miercuri, 04.05.2022 la campania Curățăm România care se desfășoară la nivel national, sub sloganul “Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”

Echipați corespunzător cu saci și mănuși de protecție, elevi din școlile cernavodene însoțiți de profesori, salariați ai Societății Comerciale Gospodăria Comunală SRL, alături de angajați ai Primăriei și reprezentanți ai forțelor de ordine de pe raza orașului dar și de cetățenii cărora le pasă să trăiască într-un mediu curat, au participat la colectarea deșeurilor de pe terenurile neutilizate și a zonelor verzi din vecinătatea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Acțiunea s-a desfășurat și în zonele periferice ale orașului care nu aparțin domeniului public sau privat, pe care administrația publică locală nu are competență pentru ecologizarea lor (terenuri ale CFR, ale Căilor Navigabile, etc.).

Acțiunea a fost organizată cu toate măsurile de siguranță, pe baza recomandărilor prevazute în ghidul campaniei.

În cadrul acestei acțiuni s-au colectat aproximativ 1000 de saci, însumând 40 de tone de deșeuri cu obiecte din plastic și alte materiale dăunătoare mediului.

“Pentru a fi eficienți și pentru a acoperi o arie cât mai largă, participanții s-au grupat în echipe, iar acțiunea s-a desfășurat sub forma unei competiții colegiale, care la final a fost încununată de mulțumirea sufletească a fiecărui participant. Volumul este unul uriaș, la fel și amenințarea pentru mediul înconjurător, iar deșeurile aruncate în natură reprezintă o problemă pentru sănătatea oamenilor și a animalelor deopotrivă.
Evenimentul a reusit sa atragă voluntari din toate domeniile de activitate, în special din cadrul instituțiilor publice (școli, Primărie, Jandarmerie) și câțiva cetățeni cu spirit civic.

“Ne propunem să ne implicăm activ și să organizăm noi campanii similare, arătând astfel că schimbarea vine din inițiativa fiecăruia dintre noi.
Conducerea administrației publice locale le mulțumește tuturor celor care au dat dovadă de responsabilitate, spirit civic și implicare în lupta pentru un mediu mai curat si îi invită pe cât mai mulți dintre cetățenii acestui oraș, în campaniile următoare să se implice, să lase treburile zilnice pentru câteva ore, oferindu-se astfel să ajute la păstrarea mediului înconjurător curat și sigur. Prin aceste gesturi simple, vom trăi într-un oraș mai curat, care să ne ofere siguranță, fără să ne simțim vulnerabili, punând sănătatea noastră pe primul loc.

Aceasta a fost primul eveniment din acest an, din cadrul unei serii de campanii pe care

“Primăria Cernavoda urmează să le desfașoare în primăvară, vară și toamnă. Simpla participare în activitatea acestui proiect reprezintă o decizie de acceptare și îmbrățisare a unei cauze care contează cu adevărat. Ulterior, se pot prezenta exemple pozitive și totodată, se poate declara faptul că suntem pe drumul cel bun. Cauza generală întregește valori precum: mai multă reciclare, mai puţine depozite de deşeuri, o natură mai curată și un aer mai bun de respirat. Toate acestea, cu perseverență și inițiative precum cele pe care administrația publică locală le promovează, vor conduce treptat spre o calitate sporită a vieții.
Am ales să organizăm astfel de acțiuni la nivel local pe viitor, ca să întelegem implicarea noastră în mediul înconjurător. Nu ne putem izola! Natura ne oferă multe beneficii gratuite: aer curat, apă curată, priveliști extraordinare, apusuri memorabile, ne protejează și ne ține sănătosi. Iar asta nu înseamnă decât faptul că și noi trebuie să avem grijă de ea! Vrem ca oamenii să înțeleagă că nu este vorba despre o simplă acțiune, ci este vorba despre un stil de viață. De asemenea, nu este vorba despre acțiunea unui singur individ, ci este o acțiune colectivă: toți contribuim câte puțin la păstrarea mediului înconjurător! Fiecare acțiune contează! Acesta este un angajament pe care ni-l luăm fiecare dintre noi, cu fiecare decizie, zi de zi.
Sperăm că acestă acțiune o să îi inspire și pe alți locuitori ai acestui oraș, să le urmeze exemplul celor de ieri, să se implice constant și permanent în păstrarea curațeniei și respectarea naturii.
Primăria mulțumeste atât voluntarilor implicați în evenimentul de ieri, dar și unor reprezentanți ai mediului de afaceri de pe raza orașului, care au dorit să se implice, necondiționat, oferind astfel participanților materialele necesare desfășurarii acțiunii în condiții de sigurantă (saci, manusi, apă, etc). Este vorba despre Restaurant FOIȘOR, Restaurant MIRAJ, Pizzeria BEST, LIQUID CAFE, Hotel YAHOO, Societatea comerciala ELEKTRA RENEWABLE SUPPORT SRL.
De asemenea, conducerea administrației publice locale mulțumește domnilor Toni Crețu și Robert Eusebiu Spîrcaci pentru imortalizarea acestei campanii în imagini din mijlocul voluntarilor și pentru spiritul civic de care a dat dovadă.”