𝐍𝐚̆𝐬𝐜𝐮𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐦𝐚𝐦𝐚̆ 𝐬𝐮𝐫𝐝𝐨-𝐦𝐮𝐭𝐚̆, 𝐜𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮𝐭 𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐬𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢. 𝐏𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐭𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐇𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧, „𝐟𝐚̆𝐮𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥” 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐧𝐢 𝐥𝐚 𝐚𝐭𝐥𝐞𝐭𝐢𝐬𝐦

În urmă cu 58 de ani, o femeie a ajuns la Maternitatea din Mediaș pentru a naște. Avea acasă încă o copilă de 10 ani pe care o creștea singură. În plus, era surdo-mută și lipită pământului de atâta sărăcie.

Băiatul care tocmai a fost născut de femeia ce împlinise 48 de ani a fost luat de Stat și internat la casa de copii. Pentru puiul de om începea un drum nou, departe de familie, dar care mai târziu avea să uimească un oraș întreg.

Aproape că nu există medieșean care să nu fi auzit de Vasile Herman. Automat, oamenii îl asociază cu sportul de performanță și cu casa de copii din Agârbiciu, sat aflat la nici 20 kilometri distanță de Mediaș. Cu toții știu că fostul sportiv, actual antrenor de atletism, trăiește o viață care lejer, bate filmul.

„De la Maternitate am fost dus direct la casa de copii. Statul a considerat că nu pot fi crescut de mama mea, care era săracă și surdo-mută”, spune Vasile Herman, un bărbat înalt cu părul ca neaua.

A albit înainte de soroc, de parcă ar fi trăit două vieți. „Am aflat că am mamă și o soră târziu, pe când aveam vreo 8 ani. Au venit la Agârbiciu, să mă vadă”. Este o primă amintire a lui Vasile Herman despre cea care i-a dat viață, întâlnirea fiind imortalizată într-o fotografie făcută chiar în acea zi.

Totuși, viața copilului de atunci nu s-a schimbat în urma întâlnirii cu propria mamă. A fost „plimbat” prin mai multe case de copii pe care Statul le avea deschise în Sibiu, Boița și Cisnădie. A revenit la Agârbiciu, loc pe care și acum îl consideră ca fiind „acasă”: „Aici preda un om cu adevărat excepțional, domnul profesor Sorin Petru, căruia îi datorez tot ceea ce am ajuns. În fiecare dintre cei 45 de copii aflați atunci în plasament a văzut un om care merită o șansă, un drum al său. Iar toți am ajuns buni la ceva, fie că unii au devenit zugravi, electricieni, profesori sau avocați. Lumea trebuie să știe că din casa de copii nu au plecat doar rebuturi”.

Termenul de „rebut” atribuit unui om poate fi dur, însă antrenorul insistă asupra lui. Știe că societatea nu a fost întotdeauna înțelegătoare cu cei crescuți în casele de copii. Câți l-am contrazice?

Vasile Herman a ajuns în București, la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”, unde, în 1985, a câștigat medalia de bronz la proba de 800 de metri. „Am decis că vreau să fiu antrenor și cu acest gând am ajuns la Academia Națională de Educație Fizică și Sport iar, după patru ani, visul mi s-a îndeplinit”.

Din 1993 a antrenat la Clubul Sportiv Școlar Mediaș sute, poate mii de tineri. „Nu am stat niciodată să socotesc. Fără excepție, cu toți am fost prieten înainte și după antrenament. Atunci când facem pregătire luăm lucrurile în serios, pentru că dacă îți dorești puțin, puțin vei avea.”

Mentalitatea de luptător a dobândit-o între copiii fără părinți: „Să ai 4 – 5 ani, să stai în fiecare dimineață să îți faci patul „la linie”, fără nici o cută, să ieși la înviorare, să ai un program riguros, toate te împing spre disciplină. În sport ai nevoie de așa ceva”, mai spune bărbatul care în fiecare zi aleargă 10 kilometri. În plus, nu a fumat sau băut alcool vreodată. „Nici la nuntă sau la botezul copilului nu am băut măcar tradiționala șampanie”.

Cu bucurie, rememorează victoriile elevilor săi: „Pe toți îi apreciez și îi tratez egal. Între ei am avut atleți de excepție, deveniți multiplii campioni naționali, balcanici, europeni sau mondiali, cum ar fi Iulia Zudor, Mariana Szabo, Anca Bunea, Lucian Cheșcheș sau Iulia Mărginean. În permanență lucrez cu cel puțin 40 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani”.

În plan familial, Vasile Herman este un om împlinit: „Mi-am cunoscut soția pe pista de atletism. Maria este profesoară de sport la liceul din Dumbrăveni și participă la numeroase concursuri de alergare. Nu cred că i-aș face față fără să mă antrenez mai temeinic.”

Cum așchia nu sare departe de trunchi, fiul celor doi urcă și el pe podium: „Peter are acum 26 de ani și face un master în limba germană la mate-info. Dar este și sportiv. În 2019 a ajuns vicecampion mondial la alergare montană și este multiplu campion național la proba de 1.500 m sau la semi maraton de 21 km”.

De peste 30 de ani, Vasile Herman este antrenor de atletism și vede cum de la o generație la alta lucrurile se schimbă. Nu neapărat în bine: „Tinerii de astăzi nu mai sunt dispuși să muncească din greu pentru a fi cei mai buni. Se mulțumesc și cu un loc 6, 7 sau 8. Dar nu mă las. Între ei îi găsesc și pe cei care vor să fie pe primul loc și mă asigur că acolo vor ajunge”.

Interesant este și sfatul pe care-l dă celor care câștigă aurul: „Le spun că medalia trebuie să o țină la gât doar cât să-și facă pozele. Apoi, să o dea jos, că doar așa vor avea loc pentru altele”.

O astfel de atitudine a avut-o și în ceea ce-l privește. La „Gala Sportului ” organizată de Consiliul Județean Sibiu a urcat pe scenă, și-a luat diploma, a mulțumit și plecat. Știa că are încă multă treabă pe pista de atletism.

În antrenorul hotărât să-și ducă elevii pe podium stă omul care nu și-a uitat trecutul. În fiecare lună, se întoarce „acasă”, în Agârbiciu. Aduce haine, încălțăminte și câte o pizza pentru toți cei care sunt internați în fosta casă de copii, devenită acum centru pentru persoane cu dizabilități.

Zilnic, își sună fostul profesor, pe Sorin Petru, care i-a devenit, într-un fel, tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată. Îi mulțumește pentru că i-a stat alături și știe că în lumea asta mare cu toții avem dreptul la o șansă, oricât de mică.

Chiar dacă mama și sora i-au fost departe, nu le-a purtat niciodată ranchiună. Acum, se roagă pentru sufletele lor, întrucât amândouă au urcat la Cer. Știe că aici, pe pământ, i-a fost rostuit să fie „tatăl” campionilor pe care Mediașul îi dă țării și lumii întregi.

Iar antrenorul Vasile Herman este locuitor al județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste! Oameni Și Locuri De Poveste / Consiliul Județean Sibiu