Între cele peste 1.500 de obiecte care formează colecțiile Muzeului Etnografic Rășinari, am găsit „Cartea de aur” în care vizitatorii de seamă erau îndemnați să-și scrie impresiile. Dacă aveți curiozitatea de a parcurge numeroasele pagini ale celor două volume, nu mică vă va fi mirarea să aflați că de obiectele vechi ale rășinărenilor au ajuns să se mire vizitatori din lumea largă încă de acum 80 de ani.

Până să ajungă să fie expusă în Rășinari, colecția etnografică a fost inițial amenajată în Sibiu, în casa profesoarei Victoria Frățilă.

Primele însemnări datează din 1946 și între primii veniți să o admire s-a aflat și profesorul Onisifor Ghibu, membru corespondent al Academiei Române. „Am vizitat astăzi începutul de muzeu pe care domnișoara Victoria Frățilă l-a adăpostit în locuința sa particulară din Sibiu, rod al unei munci de ani de zile și al marii iubiri pentru trecutul, pentru viața și viitorul neamului nostru”, a scris academicianul născut în Săliște, amintind totodată că l-a cunoscut și pe Moise Frățilă, tatăl muzeografei, fost director al Școlii din Rășinari, în timpul inspecțiilor școlare făcute între 1911 și 1913.

Tot în 1946, tezaurul rășinărenilor, pe atunci expus la Sibiu, a fost văzut de preotul Emilian Cioran, tatăl filosofului Emil Cioran: „Sunt atât de puține persoane care să se îndeletnicească cu strângerea obiectelor care împodobeau căminele neamului nostru – și în vremea din urmă aceste obiecte dispar prin așa-numita „modernizare”. Tot el mai scrie despre necesitatea ca elevii să petreacă ore de educație în muzeu, pentru a învăța despre tradițiile înaintașilor.

Și Pompeiu Onofreiu, preot greco-catolic și fost secretar al episcopului Iuliu Hossu, a notat, în 1948, că se află în fața unui „monument nepieritor al generațiilor neamului românesc care se vor succeda.”

Despre muzeul rășinărenilor amenajat în casa din Sibiu a profesoarei Frățilă, nu se cunosc foarte multe date, consemnările din „Cartea de Aur” indicând doar numeroase vizite începând cu anul 1946.

În schimb, în documentele muzeului este trecut faptul că la 15 februarie 1952, frații Barcianu au donat casa familiei pentru a fi transformată în muzeu. Astfel, au reușit să dejoace planul autorităților comuniste, care au dorit ca aici să funcționeze sediul unei cooperative agricole.

„1952 este anul de înființare al Muzeului Etnografic Rășinari, colecția inițială numărând 562 de obiecte, majoritatea donate de doamna Victoria Frățilă. Acum, muzeul este amenajat într-o parte a clădirii Căminului Cultural. Avem 1510 obiecte de colecție, toate amintind de trecutul frumoasei noastre comune”, spune muzeografa Raluca Iliuț.

În cel de-al doilea volum al „Cărții de Aur”, legat în piele de vițel, găsim însemnările a numeroși oaspeți veniți din Bulgaria, Iugoslavia, URSS, Germania, Grecia, America de Nord, America de Sud, Canada și China. Între aceștia s-a aflat și președinta Comisiei Naționale UNESCO din Cuba, Cordelia Navarro care, în 1968, a notat: „Acest muzeu este o bijuterie reprezentativă a eforturilor poporului roman pentru conservarea valorilor culturale.”

Pe de altă parte, în 1972, un american se vedea mutat în muzeul rășinărenilor: „Foarte frumos. M-aș putea muta aici și aș fi complet fericit”, a scris Robert Sammons, editor al publicației „Town & Country” cu sediul în New York.
Nici chinezii nu s-au lăsat mai prejos: pe 20 august 1972, Grupul Cadrelor Militare ale Armatei Populare Chineze de Eliberare a consemnat faptul că „Poporul român este harnic și talentat, având o istorie și o cultură străveche.” Și cum comunismul era împărtășit de ambele țări, militarii chinezi au încheiat cu urarea „Trăiască prietenia dintre poporul chinez și cel român!”

La Rășinari a ajuns și Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, care a redat esența locului, într-o consemnare trecută în paginile „Cărții de Aur”, în luna mai a anului 2010: „O istorie pe scurt a lumii rurale aici, sub Coasta Boacii”.

Cusături migăloase, icoane vechi, căni și străchini, costume populare, manuscrise, obiecte folosite în câmp sau în gospodărie stau rânduite în cele trei încăperi ale muzeului. Toate aduc un plus de cunoaștere celor care vin să le admire, vorbindu-le atât despre cei care odinioară le-au creat și folosit, dar și despre cei care au dat viață și îngrijit acest mândru muzeu din Mărginimea Sibiului.

Pentru cei din urmă, Victor Eftimiu a notat, la 4 noiembrie 1968, un îndemn: „Să dea dovadă, ca și înaintașii lor, de aceeași dragoste de locurile lor natale, de patriotismul lor, de lumina și iubirea pentru folclorul românesc, atât de bogat și variat”.

De aproape 80 de ani, academicieni, preoți, scriitori, dascăli, ziariști, sportivi sau militari, români sau străini veniți din lumea largă, își scriu emoțiile în paginile „Cărții de Aur”.

Și indiferent de ce au văzut și simțit, cu toții au aflat că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!