Duminicฤ, 15 iunie 2025, รฎn decorul spectaculos al Cetฤศii Greavilor din Gรขrbova, a avut loc prima etapฤ a Festivalului-Concurs de Tradiศii ศi Obiceiuri โCulturฤ pentru Culturฤโ, ajuns la cea de-a XVIII-a ediศie. Evenimentul, organizat de Consiliul Judeศean Alba ศi Centrul de Culturฤ โAugustin Benaโ, a readus รฎn prim-plan bogฤศia ศi farmecul satului romรขnesc, punรขnd รฎn luminฤ tradiศii, meศteศuguri ศi obiceiuri din inima Transilvaniei.
Pe parcursul รฎntregii zile, comunitฤศile rurale participante au oferit publicului ศi juriului un spectacol viu de culoare, cรขntec, joc, gastronomie tradiศionalฤ ศi reconstituiri de obiceiuri vechi, de la seceriศ la nuntฤ ศi ศezฤtoare. รn cadrul concursului s-au remarcat secศiuni precum interpretarea vocalฤ ศi instrumentalฤ, recitarea de poezie popularฤ, dansuri tradiศionale ศi ateliere de meศteศuguri.
Un juriu de elitฤ, alcฤtuit din specialiศti รฎn folclor ศi patrimoniu cultural imaterial โ Elise Stan (etnomuzicolog, realizator TVR), Gheorghiศa Nicolae (prezentator โTezaur folcloricโ), Doina Iลfวnoni (etnolog) ศi Ionuศ Fulea (interpret ศi preศedinte U.A.I.F.R.) โ a evaluat prestaศiile comunitฤศilor participante.
La finalul competiศiei, รฎn urma deliberฤrilor, au fost acordate urmฤtoarele premii:
๐๐ซ๐๐ฆ๐ข๐ฎ๐ฅ ๐: Comunitatea din ๐๐ข๐ก๐๐ฅ๐ญฬ
๐๐ซ๐๐ฆ๐ข๐ฎ๐ฅ ๐๐: Comunitatea din ๐๐ซ๐ข๐๐ฬ๐ฎ
๐๐ซ๐๐ฆ๐ข๐ฎ๐ฅ ๐๐๐: Comunitatea din ๐๐ฬ๐ซ๐๐จ๐ฏ๐
๐๐ซ๐๐ฆ๐ข๐ฎ๐ฅ ๐๐: Comunitatea din ๐๐ฬ๐ฅ๐ง๐ข๐
๐๐ซ๐๐ฆ๐ข๐ฎ๐ฅ ๐: Comunitatea din ๐๐จ๐ฌฬ๐ข๐ ๐๐ ๐๐๐๐๐ฌฬ
Evenimentul s-a รฎncheiat cu un spectacol folcloric de galฤ, susศinut de Orchestra Ansamblului Folcloric al Judeศului Alba, sub bagheta dirijorului Alexandru Pal, alฤturi de รฎndrฤgiศi interpreศi de muzicฤ popularฤ: Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariศa ศi Nicolae Plutฤ.
Prima etapฤ a proiectului ๐ ๐๐ฌ๐ญ๐ข๐ฏ๐๐ฅ๐ฎ๐ฅ-๐๐จ๐ง๐๐ฎ๐ซ๐ฌ ๐๐ ๐ญ๐ซ๐๐๐ข๐ญฬ๐ข๐ข ๐ฌฬง๐ข ๐จ๐๐ข๐๐๐ข๐ฎ๐ซ๐ข โ๐๐ฎ๐ฅ๐ญ๐ฎ๐ซ๐ฬ ๐ฉ๐๐ง๐ญ๐ซ๐ฎ ๐๐ฎ๐ฅ๐ญ๐ฎ๐ซ๐ฬ”, ediศia a XVIII-a – 2025, a demonstrat รฎncฤ o datฤ forศa comunitฤศilor de a pฤstra vie identitatea tradiศiilor romรขneศti, fiind nu doar un concurs, ci o veritabilฤ lecศie de patrimoniu viu ศi spirit comunitar.
๐๐ซ๐ฆ๐ฬ๐ญ๐จ๐๐ซ๐๐ ๐๐ญ๐๐ฉ๐ฬ ๐ ๐๐๐ฌ๐ญ๐ข๐ฏ๐๐ฅ๐ฎ๐ฅ๐ฎ๐ข ๐ฏ๐ ๐๐ฏ๐๐ ๐ฅ๐จ๐ ๐ฉ๐ ๐๐ ๐ข๐ฎ๐ง๐ข๐ ๐๐๐๐, ๐ฅ๐ ๐๐๐ฌ๐ญ๐๐ฅ๐ฎ๐ฅ ๐๐ฬ๐ง๐๐ซ๐๐ข, ๐๐จ๐ง๐ญ๐ข๐ง๐ฎ๐ฬ๐ง๐ ๐ฆ๐ข๐ฌ๐ข๐ฎ๐ง๐๐ ๐๐ ๐ฉ๐ซ๐จ๐ฆ๐จ๐ฏ๐๐ซ๐ ๐ฌฬ๐ข ๐ซ๐๐ฏ๐ข๐ญ๐๐ฅ๐ข๐ณ๐๐ซ๐ ๐ ๐ฏ๐๐ฅ๐จ๐ซ๐ข๐ฅ๐จ๐ซ ๐๐ฎ๐ญ๐๐ง๐ญ๐ข๐๐ ๐๐ข๐ง ๐ฃ๐ฎ๐๐๐ญฬ๐ฎ๐ฅ ๐๐ฅ๐๐.
Leave a Reply