Arhive

ZIUA DOBROGEI SĂRBĂTORITĂ LA CONSTANȚA! PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR ȘI SUMA ALOCATĂ DE CJC

În perioada 9-20 noiembrie, la Constanța se vor desfăşura o serie de manifestări – simpozioane, vernisaje, expoziţii de carte dobrogeană, fotografie şi pictură – organizate de Consiliul Județean Constanța, Societatea de Ştiinţe Istorice, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman“, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa etc. În program sunt cuprinse: Ziua Porţilor deschise la muzeele din Constanţa, un spectacol aniversar în cadrul căruia vor evolua ansambluri folclorice româneşti şi ale etniilor din Dobrogea și altele. Consiliul Județean Constanța a alocat suma 237.620 de lei pentru buna desfășurare a tuturor activităților.

IATĂ PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR DEDICATE ZILEI DOBROGEI

Săptămâna 09 – 13.11. 2015 – Semnificația datei de 14 Noiembrie – Ziua Dobrogei
Profesorii de istorie ai instituțiilor de învățământ preuniversitar vor prezenta elevilor in cadrul orelor de istorie însemnătatea Zilei Dobrogei și vor distribui broșura editată de către Consiliul Județean Constanța.

Joi, 12.11.2015
Ora 11.00 Colegiul Național Mihai Eminescu
Simpozion 14 noiembrie – Ziua Dobrogei – Organizat de Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Constanța, Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Național Mihai Eminescu.

Vineri, 13.11.2015
Ora 11.00 Universitatea Ovidius
Vernisajul expozitiei fotodocumentare – „14 noiembrie – Ziua Dobrogei” organizat de Facultatea de Istorie și Științe Politice si Serviciul Judetean Constanta al Arhivelor Nationale
Simpozion „14 noiembrie – Ziua Dobrogei” organizat de Facultatea de Istorie și Științe Politice.

Sâmbătă, 14.11.2015
Ora 11.00 – 16.00 Ziua Portilor deschise la muzeele din Constanța – Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă Populară Constanța, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Muzeul Marinei Române, Filiala Constața a Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I”

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie – Sala Pictata
Ora 11.00 – Expozitie de pictură și fotografie tema Dobrogea

Cazino Constanta
Ora 11.00 – 16.00 Expozitie de fotografie Cazinoul din Constanța– prezentată de Ordinul Arhitectilor Filiala Dobrogea.

Biblioteca Judeteana I.N. Roman
Ora 16.00– Expoziție de carte Dobrogeană
Ora 18.00 – 22.00 Noaptea Bibliotecilor

Piața Ovidiu
Ora 11.00 -Film „Independența României” (primul film românesc realizat în 1912)

Piata Ovidiu
Ora 12.00 – Spectacol Aniversar – Ziua Dobrogei

Săptămâna 16 -20 noiembrie 2015 – Academia Navala Mircea cel Batrân – manifestări stiințifice

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.