Arhive

“Vom depune amendamente pentru modificarea ordonanței aprobate de guvern, privind plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale”

Potrivit senatorului PSD, Felix Stroe, dacă nu se fac anumite modificări, se vor produce efecte în lanț care vor afecta puternic cetățenii:

“Suntem consecvenți în ceea ce facem, la nivel legislativ și guvernamental, și am promis românilor! Este în programul și doctrina noastră să fim alături de oameni și de problemele lor REALE.

O protecție socială coerentă are continuitate și e fundamentată pe resurse viabile, existente și accesabile!

De aceea, vom depune amendamente pentru modificarea ordonanței aprobate de guvern, privind plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale. PSD a anunțat deja că va veni cu corecții pentru includerea în categoria prețurilor compensate a unor servicii publice foarte importante pentru societate, cum ar fi furnizarea de apă sau transportul în comun. Dacă nu se fac aceste modificări, se vor produce efecte în lanț care vor afecta puternic cetățenii.
De asemeni, pentru lăcașuri de cult. Bisericile au fost uneori, închise în timpul pandemiei. Ar fi inacceptabil să se închidă din nou din cauza facturilor la energie. Suntem creștini ortodocși, catolici, musulmani sau de alte culte în tot timpul anului, nu doar în perioada caldă, când factura e mai mică.
Iar furnizarea de apă se realizează prin pompe acționate electric.

Necompensarea prețului pentru aceste servicii ar crește prețurile nu doar pentru populație, dar și pentru produsele agricole!

La fel transportul în comun, bazat pe energie electrică, care reprezintă cel mai curat transport. Ar fi aberant ca acesta să intre în faliment! Necompensarea ar conduce inevitabil la majorări uriașe ale biletelor de călătorie, ceea ce ar crea o problema uriașă pentru funcționarea societății.

Vom face ceea ce trebuie!”