Arhive

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Au venit americanii” – Crucea Roșie Americană în România după Primul Război Mondial

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP), din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Târgu-Mureș al Academiei Române, organizează expoziția „Au venit americanii” – Crucea Roșie Americană în România după Primul Război Mondial.

Activitatea este realizată în cadrul proiectului EDERA – The Ethos of Dialogue and Education: Romanian-American Cultural Negotiations (1920-1940) și face parte din cea de-a 57-a ediție a Sesiunii Internaționale Pontica, organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Vernisajul expoziției „Au venit americanii” – Crucea Roșie Americană în România după Primul Război Mondial va avea loc miercuri, 25 septembrie 2024, începând cu ora 12.30, la parterul corpului A din campusul universitar – Aleea Universității, nr. 1.

Expoziția cuprinde peste 200 de fotografii selectate din fondurile Library of Congress, John F. Kennedy Presidential Library and Museum – Boston, US National Archives – Washington, precum și din revistele „Red Cross Magazine”, „Junior Red Cross News”, „Revista Crucii Roșie a Tinerimii”.

Curatorul expoziției este conf. univ. dr. Daniel Citirigă.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.