Un nou succes al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Constanța

Câștigătorii concursului finanțat de Ministerul Educației din Germania vor pleca în Regensburg

Morgenstund hat Gold im Mund – sau cine se scoală de dimineață, departe ajunge. Echipa de proiecte eTwinning a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Constanta, coordonată de prof. Raftu Alina Bianca, va ajunge alături de un grup de elevi, de această dată în Regensburg, Germania – Kulturzentrum „Leerer Beutel“, în perioada 26-28 iulie 2022, pentru a-și revendica premiul obținut alături de o școală din Cerkno, Slovenia, în cadrul concursului internațional – Die Deutschen und ihre östlichen Nachbarn – Wir in Europa, concurs finanțat de Ministerul Educației din Germania.

Proiectul intitulat „Das rumänisch-slowenische Mosaik” a avut ca scop promovarea culturii și tradițiilor românești și slovene, a particularității țărilor din sud estul Europei prin intermediul limbii germane. Fiecare activitate s-a concentrat pe un anumit aspect al țărilor participante: proverbe specifice, variațiile lingvistice ale limbii și influențele străine, literatura clasică, tradițiile și obiceiurile, obiectivele turistice, istoria anumitor locuri, arhitectura specifică, muzica și multe altele.

Activitățile au fost realizate de elevi în diferite grupe de lucru, atât în cadrul propriilor echipe, cât și în grupele de lucru mixte, alături de partenerii de proiect. Toată documentarea a fost făcută ținându-se cont de regulile de siguranță și veridicitate ale surselor identificate în mediul virtual – Media Literacy. Acesta este exemplul perfect al motto-ului „Unitate în diversitate”, motto care guvernează principiile și valorile Uniunii Europene, îndemnându-ne la colaborare, respect reciproc și toleranță.

Proiectul s-a bucurat de succes și în țară, fiind selectat pentru Concursul Național de produse realizate în cadrul proiectelor europene – Made for Europe, Târgoviște 2022, unde a avut o prestație admirabilă.