Arhive

Tabără pentru copiii cu diabet 2024 s-a încheiat! Am oferit speranță și educație

Între 3 și 8 septembrie, 11 copii cu diabet, cu vârsta între 8-14 ani, din Constanța, județul Constanța, județul Tulcea, Brăila și București (inclusiv frățiorii lor) și câte un părinte însoțitor, au beneficiat de o tabără de 5 zile în Mamaia Nord. Participanții au provenit din categorii sociale defavorizate, tabăra având că obiectiv principal, sprijinirea copiilor insulino-dependenți și a familiilor lor.
Asistență medicală permanentă a fost asigurată de asistent Violeta Ilie și prin prezența zilnică a medicilor rezidenți de la Secția Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.


„​Ne-am dorit să ne axăm pe componenta de distracție, de vacanță a proiectului, dar ne-am antrenat și în activități educative referitoare la diagnostic și am reușit să le îmbinăm foarte bine. Astfel, voluntarii implicați în proiect au pregătit un program variat pentru copii, din care nu au lipsit educația în monitorizarea corectă a glicemiilor, terapia, atelierele de lucru, jocurile non-formale, o sesiune de gătit sănătos, plimbarea cu telegondola, vizitele la Delfinariu/Microrezervație și activități inedite la Muzeul Militar „Regele Ferdinand” Constanța.
​La final, am împărțit cadourile oferite de sponsori, ne-am îmbrățişat și ne-am promis să continuăm să readucem zâmbetul pe chipul famiilor cu copii cu diabet.

A fost foarte distractiv, mi-a plăcut, am învățat multe, am avut încredere unii în ceilalți, ne-am jucat, plec cu energie și bucurie din tabără! (copil I., Deleni)

Am învățat foarte multe lucruri despre diabet și m-am simțit foarte bine să fiu alături de alte persoane care au aceeași boală.(copil C, Mahmudia)

Mi-au plăcut copiii cu care m-am distrat, piscina, programul, cadourile primite! (copil M., Constanța).

Mulțumim frumos pentru toată experienta trăită și pentru tot ce ați făcut pentru noi! (tata S, Mahmudia)

Multumim pentru experienta dobândită în tabăra, pentru amintirile frumoase și pentru dedicarea pe care o aveți pentru noi!(mama A, Lumina)

Mulțumim din suflet pentru toate momentele frumoase petrecute împreună!( mama L, Constanța).”

  Tabăra pentru copiii cu diabet este finanțată de Fundația Internațională Lions Club și este organizată de Lions Club Constanța cu ajutorul Asociației copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”.

Sponsori: Trustmed, Medtronic, CGM Diabet, Virus Trade
Parteneri: PharmaLink, Asociația Saladin Agiacai, Fabrica de Platouri, Procivitas Print, Direcția Generală de Asistență și Protecție Socială Constanța, Mistral Tours & Events, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Telegondola Constanta, Muzeul Militar Constanța.
Parteneri media: Radio Constanța, Observator Constanța, Antena 3 Constanța, Tomis Tv.
Cine suntem?
❖ Asociația Lions Clubs International este cea mai mare organizaţie de voluntari din lume. Este prezentă în peste 200 de ţări. În România, sunt 71 de cluburi Lions în care activează peste 1.500 de membri. Misiunea Cluburilor Lions este creerea şi menţinerea unui spirit de înțelegere între toţi oamenii prin oferirea voluntară de sprijin umanitar, celor aflați la nevoie. Membrii Lions contribuie zi de zi la realizarea acestei generoase misiuni prin implicarea în comunitate şi prin cooperare cu alte cluburi din țară și de peste hotare.
CONTACT: Asociația Lions Club Constanța www.e-clubhouse.org/sites/Constanța; tel. 0722.898.670; email lionsclub@gmail.com

❖ Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land” este o organizație nonprofit înființată în anul 2008. Apără drepturile copiilor și tinerilor cu diabet, oferă educație, informare, suport, sprijiniți de Coaliția pentru Diabetul Juvenil și Forumul Român de Diabet ai căror membri suntem. Toată echipa noastră se implică voluntar.