Vineri, 03 august, la Medgidia, a avut loc vernisajul celei de-a XV-a ediții a Taberei Internaționale de Pictură ”Lucian Grigorescu”.
Ceremonia de încheiere a activităților plastice s-a desfășurat într-un cadru de tip urban, în zona platoului din Parcul 1 Mai, în prezența oficialităților publice locale, artiștilor plastici și iubitorilor de artă.
Cele peste 30 de lucrări ale apreciaților pictori din Olanda, Italia, Turcia, Cipru de Nord, Bulgaria și România, au impresionat publicul, prin culoare, originalitate și o puternică amprentă autohtonă. Realizând o subtilă trecere de la abstract la concret, vernisajul a devenit o imagine vie a societății contemporane românești.
În acest an, expoziția de pictură a dobândit o notă de distincție și nobilitate grație interpretării la instrumente cu coarde a unui repertoriu muzical variat de către renumita trupă Cvartet Anima.
Momentul culminant l-a reprezentat înmânarea de către primarul Municipiului Medgidia, Valentin Vrabie de diplome și flori artiștilor participanți.
Edilul a anunțat faptul că o instituție europeană a solicitat un catalog cu toate lucrările realizate în cele 15 ediții ale taberei pentru a selecta cele mai reprezentative picturi, care să fie incluse într-o expoziție la Bruxelles.
Finalul evenimentului a fost marcat de surprinzătoarea prestație a tânărului artist Liviu Săndulache care, dovedindu-și măiestria, a pictat portretul celebrului artist medgidian Lucian Grigorescu. Ineditul momentului a constat în faptul că rezultatul final nu a putut fi descoperit decât după întoarcerea la 180 de grade a lucrării.
Tabăra Internațională de Pictură ”Lucian Grigorescu”, a îmbogățit și în acest an patrimoniul cultural al municipiului Medgidia cu lucrări distinse și demne de admirația pasionaților de artă de pretutindeni.
[GALERIE FOTO]