“Sunt mândru că am pus umărul la acest proiect grandios…”

Senatorul social-democrat, Felix Stroe, a adus în atenția publică contribuția sa la construcția Podului Suspendat peste Dunăre și a drumurilor de legătură:
“În urmă cu exact cinci ani, pe 15 ianuarie 2018, primul-ministru al Românei, domnul Mihai Tudose a contribuit decisiv la dezvoltarea Brăilei și a întregii zone.
Atunci a fost semnat contractul pentru proiectarea si execuția Podului peste Dunăre, eveniment la care am luat parte, în calitate de semnatar ca ministru al Transporturilor.

15 ianuarie 2023! La 5 ani de la semnarea contractului, lucrările la Podul Suspendat peste Dunăre și a drumurilor de legătură se apropie de finalizare și anul acesta va fi dat în folosință.

Am satisfacția lucrului bine făcut (cu adevărat, nu prin vorbe!), când promisiunile sunt transformate în fapte!
Sunt mândru că am pus umărul la acest proiect grandios, care s-a materializat, în ciuda piedicilor și a celor care chibițau de pe margine, să nu se facă nimic!”