Arhive

ŞEFUL STATULUI A VIZITAT PLATFORMA MARINĂ A UNEI COMPANII AMERICANE

Vizită oficială a președintelui Traian Băsescu la malul mării. Șeful statului a mers pe platforma marină a unei companii americane specializate în explotarea resurselor naturale pentru a discuta despre oportunitățile energetice din zona romaneasca a Marii Negre. Președintele țării este încrezător şi spune că în următorii ani, România va fi capabilă să acopere nevoile de gaze atât pentru ţara noastră câ şi pentru Republica Moldova.

La 13 februarie 2013, Romgaz a semnat un acord cu două dintre cele mai mari companii de exploatare a resurselor naturale din lume, prin care compania de stat are opțiunea de a achiziționa 10% din perimetrul de mare adâncime Midia din Marea Neagra.

Potrivit președintelui României, în luna octombrie a acestui an va fi realizată predicțiunea zăcămîntului de gaz din Marea Neagră, ceea ce va permite celor două companii să înceapă lucrările de exploatare.

Chiar dacă din data de 22 decembrie 2014, actualul președinte nu va mai susține, oficial, acest proiect de importanță majoră pentru țara noastră, Traian Băsescu a ținut să precizeze că își oferă suportul pentru continuarea lui din postura de simplu cetățean al României.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.