La data de 6 martie a.c., polițiștii Secției 5 au fost sesizați de către o femeie, de
30 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, de 27
de ani, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Constanța.
Totodată, acesta ar fi deposedat-o pe victimă de telefonul mobil, pe care ulterior
l-ar fi distrus, după care ar fi părăsit zona cu autoturismul personal și în mod
intenționat ar fi lovit autoturismul persoanei vătămate, provocându-i avarii.
Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, tulburarea ordinii și liniștii publice
și distrugere. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă,
urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu
propunere de arestare preventivă.
Reținut după ce a condus sub influența substanțelor psihoactive
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de
conducere sub influența substanețlor psihoactive, polițiști din cadrul Serviciului
Rutier l-au reținut, pentru 24 de ore, pe bărbatul în cauză, în vârstă de 33 de ani.
Acesta a fost depistat la data de 8 martie a.c., în jurul orei 16.10, în timp ce
conducea un autoturism pe DN 2A, în localitatea Ovidiu, rezultatul cu aparatul
drug-test indicând o valoare pozitivă pentru cannabis.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca
în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de
arestare preventivă.
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Poliției orașului
Cernavodă au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un autoturism pe
strada Nicolae Titulescu din orașul Cernavodă, în timp ce se afla sub influența
băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de
0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru
prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 12.45, polițiști din cadrul Poliției
municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 52 de ani, care a condus un
autoturism pe strada Oituz din municipiul Mangalia, în timp ce se afla sub
influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o
valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital
pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Poliției
municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 65 de ani, care a condus un
autoturism pe bulevardul Independenței din municipiul Medgidia, în timp ce se
afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a
rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus
la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în
sânge.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Leave a Reply