Arhive

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DIN MEDGIDIA PE TIMPUL NOPȚII

Sâmbătă noapte, spre duminică, între orele 24.00 – 1.00, poliţiştii din Medgidia au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor comise prin violenţă, ocazie cu care au fost legitimate31 de persoane, au fost verificate cinci unităţi de alimentaţie publică şi au fost conduse la sediul poliţiei, pentru verificări, nouă persoane. De asemenea, cu această ocazie poliţiştii au identificat două persoane bănuite de comiterea unor furturi din auto.

Poliţiştii din Medgidia au reuşit să soluţioneze un furt dintr-un autoturism comis pe 13 mai, pe strada Silozului din Medgidia, când un minor de 14 ani a sustras dintr-o autoutilitară 12 flacoane cu spumă poliuretanică, 80 euro, 20 de coroane slovace şi 631 de lei, prejudiciul total fiind de 1.200 lei. Cercetările se continuă în vederea recuperării prejudiciului, cu minorul în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

De asemenea, a fost identificat, pe bulevardul Independenţei din Medgidia, Gabriel M., de 20 de ani. Acesta este bănuit de comiterea unui furt dintr-un alt autoturism, furt comis în noaptea de 12 mai, când ar fi sustras un aparat de taxat de la un taxi. Prejudiciul, de 2.500 de lei, a fost recuperat integral, iar autorul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.