SoNoRo este un festival complex prin diversitatea programului și îmbinarea muzicii cu artele vizuale.
“Într-o lume care de multe ori se derulează „pe repede înainte”, avem nevoie să ne privim în suflete și să înțelegem frumusețea lumii din noi. Muzica este un excepțional ghid către emoțiile noastre, muzica vindecă și ne ajută să ne conectăm unii cu ceilalți. Este exact ceea ce propune Festivalul SoNoRo în ediția din acest an, care își găsește inspirația în atmosfera vieneză a muzicienilor precum Mozart, Brahms, Beethoven, Schubert, dar și a părinților psihoterapiei.
“Îmbinând aceste două dimensiuni, tema din acest an a festivalului – „On the couch” – vorbește despre intimitatea și căldura emoțiilor, reușind astfel să creeze un cadru inedit pentru public.
Totodată, SoNoRo este un festival complex prin diversitatea programului și îmbinarea muzicii cu artele vizuale. Concertul „Fairy tale therapy / Terapie prin basm” care a avut loc la Muzeul de Artă Recentă integrând expoziția „Efectul Picasso” sau concertul „New constellations / Noi constelații” de la Muzeul Național de Artă Contemporană sunt doar două dintre cele 19 concerte ale acestei ediții extraordinare desfășurate atât în București, cât și în Cluj-Napoca.
De la concept, la emoții pe care le creează pentru public, de pe scene consacrate, în muzee și spatii culturale cu poveste, Festivalul SoNoRo contribuie remarcabil la viața culturală din țara noastră. Îi felicit pe Răzvan Popovici, directorul executiv, și întreaga echipă pentru această reușită. Ministerul Culturii susține acest festival și îmi doresc ca publicul românesc să aibă acces la cât mai multe evenimente culturale similare, în care originalitatea ideilor este transpusă într-un proiect de excepție.
Ajuns la cea de-a XVIII- a ediţie, Festivalul SoNoRo va închide seria concertelor din București cu FINALE – EROS & THANATOS, la Ateneul Român, duminică, 5 noiembrie, iar până în 12 noiembrie Festivalul va fi prezent în Cluj-Napoca și vă invit cu căldură să trăiți emoțiile pe care fiecare spectacol le va aduce.”, a transmis Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Leave a Reply