Aceste imagini vorbesc de la sine despre faptul că statul nu a făcut nimic, până acum, pentru a salva și pune în valoare moștenirea inegalabilă a studiourilor Animafilm din centrul Bucureștiului.
Locul în care Ion Popescu-Gopo, câștigător al Palme d’Or la Cannes în anul 1957 cu animația „Scurtă istorie”, a creat, a fost abandonat ani și ani de zile, cel mai probabil pentru a fi înstrăinat.
Aici s-au născut personajele cu care au crescut generații si generații de copii, precum faimosul Omuleț al lui Gopo sau Maria Mirabela, dar și primul lung metraj din istoria animației românești – „Robinson Crusoe”, în regia lui Victor Antonescu.
“Am rămas consternată de situația în care am găsit sediul Animafilm S.A și de nepăsarea, atât de îndelungată a Ministerului Culturii, față de orice încercare de a reface, de a conserva și a aduce la lumină acest valoros patrimoniu.
După 2002, societatea la care statul român deține pachetul majoritar de acțiuni s-a aflat sub amenințarea unor datorii create voit pentru a pune mâna pe patrimoniul societății, mai exact pe cele două clădiri din centrul vechi al Capitalei. Șansa a fost ca la conducerea societății să ajungă un administrator provizoriu, doamna Eliza Covaliu care a obținut o eșalonare a datoriilor, inclusiv cu sacrificarea propriului ei salariu, pe o perioadă de aproape un an. Doresc să-i mulțumesc pe această cale doamnei Covaliu pentru eforturile considerabile pe care le-a depus în misiunea de a apăra această comoară a filmului românesc și să o asigur de întregul meu sprijin.
Caut, alături de echipa Ministerului Culturii, soluții pentru imediata intervenție de conservare și restaurare a patrimoniului Animafilm S.A. Vă voi ține la curent cu demersurile întreprinse.”, a transmis Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Leave a Reply