Arhive

Raluca Turcan: Am depus astăzi un proiect de lege pentru tinerii care riscă să rămână în urmă, fără calificări, fără posibilitatea de a fi mai bine plătiți pe piața muncii

*elevii din liceele tehnologice să poată obține o calificare profesională recunoscută – nivel 2 CNC – încă de la finalul clasei a X-a

România pierde în fiecare an mii de tineri care abandonează școala. Pleacă din sistemul educațional fără nicio calificare în mână, fără nicio șansă reală pe piața muncii.

La acest proiect am lucrat împreună cu colega mea Corina Atanasiu și aducem o schimbare simplă legii, dar cu impact uriaș: elevii din liceele tehnologice să poată obține o calificare profesională recunoscută – nivel 2 CNC – încă de la finalul clasei a X-a.

Acum, primul certificat de calificare se poate obține abia după clasa a XI-a. Adică mulți tineri abandonează înainte să apuce să primească o certificare concretă pentru competențele deprinse în anii petrecuți la școală.

Cifrele spun tot:
📉 35% dintre elevii din filiera tehnologică abandonează la finalul clasei a 9-a. Mai mult de 1 din 3 elevi.
📉 Abandonul în clasa a X-a este dublu față de cel înspre clasa a XI-a.
📉 Rata șomajului în rândul tinerilor din România este de aproape 30%, dublă față de media europeană.

Realitatea e simplă: la 16 ani, piața muncii există. Unii tineri vor munci la această vârstă, indiferent ce credem că „ar trebui” să facă. Dacă sistemul nu le oferă un certificat recunoscut, intră în muncă la negru – fără drepturi, fără recunoaștere, cu șanse minime să se mai întoarcă vreodată la educație.

Este o lege pentru tinerii din familii vulnerabile. Pentru cei care nu au luxul de a aștepta. Pentru România care are nevoie de forță de muncă calificată, nu de o generație pierdută în economia subterană.

Am avut dezbateri cu zeci de specialiști în domeniu și credem că prin acest proiect facem un pas mic în lege, dar un salt mare pentru mii de tineri.”, Raluca Turcan, deputat PNL

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.