Arhive

„PSD va susține orice formulă care asigură o minimă echitate între pensiile speciale și cele din sistemul public”

Spre aducere aminte: PSD a inițiat și a susținut proiectul de lege pentru limitarea pensiilor speciale. Proiect de lege care este în Parlament și care a fost adoptat, în procedură de urgență, de Camera Deputaților.
Intervenția legislativă pentru limitarea pensiilor speciale nu este, în acest moment, nici la Ministerul Muncii și nici la Ministerul Justiției! Soluția este în Parlament, unde există deja proiectul de lege, în Senat – camera decizională, pentru creșterea vârstei de pensionare la magistrați.
Este, însă, de DATORIA PREMIERULUI să indice abordarea pe care o are în vedere pentru realizarea acestui angajament din programul de guvernare.
PSD va susține orice formulă care asigură o minimă echitate între pensiile speciale și cele din sistemul public.
Primul ministru trebuie să se pronunțe dacă mai dorește sau nu să intervină pe acel proiect, iar dacă da, trebuie să indice abordarea pe care o are în vedere! Concret, premierul Bolojan TREBUIE să discute cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, care e și colegul său de partid, pentru a stabili dacă Guvernul mai vine sau nu cu amendamente la forma actuală a propunerii legislative!

Felix Stroe, senator PSD

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.