Arhive

„PRIMĂRIA MEDGIDIA RISCĂ SĂ PIARDĂ APROXIMATIV 20 MILIARDE DE LEI VECHI, FONDURI EUROPENE!” [VIDEO]

„Primăria Medgidia riscă să piardă aproximativ 20 de miliarde de lei vechi, bani de la Uniunea Europeană!” Asta a declarat primarul Valentin Vrabie astăzi, după ce a convocat în ședință de extraordinară de îndată și a constatat că nu a fost întrunit cvorumul necesar aprobării singurului proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Acesta viza „Modificarea si completarea H.C.L. nr.156/19.10.2017 privind aprobarea proiectului „Culture Eternity” finanţat prin Romănia – Bulgaria Cross – Border Cooperation Operational Programme, în parteneriat cu Primăria oraşului Elena –Bulgaria, precum şi a contribuţiei de 2% din bugetul proiectului”. Proiectul de hotărâre este necesar pentru atragerea a aproximativ 500 000 euro, bani europeni care vor finanța două ediții ale Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice DAPYX, Tabăra internațională de pictură „Lucian Grigorescu”, dar și numeroase ateliere de creație dedicate copiilor. Edilul municipiului Medgidia spune că tensiunile din cadrul ședințelor de consiliu sunt generate de faptul că aleșii locali răspund la comenzile politice ale șefilor de partid, iar prin votul negativ sau prin absența de la ședințele la care sunt convocați, aceștia nu fac altceva decât să se opună dezvoltării municipiului Medgidia. La ședința de îndată au fost prezenți 10 din totalul de 19 aleși. Valentin Vrabie susține că primăria riscă să fie trasă la răspundere de partea Bulgară pentru eșecul proiectului european, dar și să își piardă credibilitatea în fața instituțiilor europene, fapt care poate atrage și alte sancțiuni.

Aleșii din Medgidia au fost convocați încă o dată mâine, 22 iunie, de la ora 12.00.