PRIMĂRIA MEDGIDIA ANUNȚĂ ETAPA A V-A A CAMPANIEI DE DEZINSECȚIE

Primăria Municipiului Medgidia vă informează că, în perioada 06 – 09 septembrie 2021, se va desfășura cea de-a cincea etapă a campaniei de dezinsecție în municipiul Medgidia și în zonele limitrofe.

În cadrul campaniei se vor desfășura activități de dezinsecție în vederea combaterii unor dăunători, ectoparaziți (căpușe, purici, păduchi), precum și a insectelor vectoare și de disconfort (țânțari, muște), prin stropire/pulverizare/ceață termică pe domeniul public din municipiul Medgidia (în zonele cu vegetație abundentă, parcuri și spații verzi).

Dezinsecția se va efectua prin pulverizare de soluție lichidă cu utilaje portabile și de mare capacitate pentru dispersarea substanțelor pesticide de ingestie și contact pentru combaterea insectelor adulte.
Substanțele se aplică în stare pulverizată, în strat grosier, sub formă de aerosoli.

Tratamentul se va efectua cu aparate pentru fumigații (pulsfog-ceață caldă) pentru combaterea insectelor stadium adult; cu atomizoare (ceață rece) pentru combaterea insectelor stadium adult și protecția împotriva insectelor care pot apărea în spații deschise.
Toate produsele sunt avizate de către Ministerul Sănătății și se găsesc în nomenclatorul substanțelor avizate în profilaxia sanitar-umană din România.

Produsele utilizate nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și nu produc un impact negativ asupra mediului, făcând parte din grupa III de toxicitate.

Deținătorii familiilor de albine sunt rugați ca, în perioada menționată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu.

Prima parte a acțiunii de deratizare, dezinsecție și delarvizare s-a desfășurat în perioada 20 – 25 mai 2021 și a vizat întregul municipiu Medgidia.
A doua parte a acțiunii de deratizare, dezinsecție și delarvizare s-a desfășurat în perioada 05 – 06 iulie 2021 în municipiul Medgidia și în zonele limitrofe.

Cea de-a treia parte a campaniei de deratizare, dezinsecție și delarvizare s-a desfășurat în perioada 26 iulie – 02 august 2021, în municipiul Medgidia și în zonele limitrofe.

Cea de-a patra etapă a campaniei de deratizare, dezinsecție și delarvizare s-a desfășurat în perioada 16 – 23 august 2021, în municipiul Medgidia și în zonele limitrofe.