Arhive

PREFECTUL RADU VOLCINSCHI A SEMNAT ORDINUL DE SUSPENDARE A LUI NICUSOR CONSTANTINESCU DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL CJ CONSTANTA

Având în vedere comunicarea Curții de Apel București înregistrată la Instituția Prefectului – Județul Constanța cu nr. 7988/11.08.2014 a dispozitivului Încheierii Curții de Apel București nr. 588/07.08.2014, prin care a fost înlocuită măsura controlului judiciar cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile a președintelui Consiliului Județean Constanța, Constantinscu Nicușor Daniel, astăzi 11.08.2014, prefectul județului Constanța, Radu Volcinschi, în conformitate cu prevederile art. 102 coroborat cu art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, a emis ordinul nr. 431/11.08.2014, prin care se constată suspendarea de drept a mandatului Președintelui Consiliului Județean Constanța, Constantinescu Nicușor Daniel, până la încetarea măsurii arestării preventive.


Compartimentul controlul legalității actelor și contencios administrativ va comunica prezentul ordin domnului Constantinescu Nicușor Daniel, Consiliului Județean Constanța și Secretarului General al Județului.
Prezentul ordin poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ în termenele și condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

 

sursa: Observator De Constanta