Arhive

POLIȚIA ROMÂNĂ A DEMARAT O NOUĂ CAMPANIE DE PREVENIRE A VICTIMIZĂRII

Tu acum nu te afli acasă! Și s-ar putea să nu fim singurii care știu asta. Sub acest slogan, se desfășoară noua campanie a polițiștilor. Totul în scopul de a reduce riscul ca cineva să devină victima unor evenimente neplăcute. Oamenii legii oferă câteva sfaturi care ne pot proteja de tâlhari, dar pentru a preîntâmpina eventualele furturi din locuințe sau din autoturisme.
Trebuie să fim prevăzători când vine vorba de siguranța personală, casă sau mașină. În perioada aprilie – septembrie 2014, Inspectoratul General al Poliției Române, desfășoară la nivel național campania de informare a populației ”Infractorii te pot cunoaște mai bine decât crezi!”.

Pentru a nu fi victima unor evenimente neplăcute, trebuie să țineți cont de câteva sfaturi:

• Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!
• Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu le permiteţi accesul în casă decât dacă sunt însoţite de administratorul imobilului. Aceste activităţi se execută NUMAI prin administraţia imobilului.
• Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă!
• Nu postaţi pe site-urile de socializare locul în care vă aflați sau imagini din care să reiasă că deţineţi în casă bunuri de valoare!
• Când părăsiţi locuinţa pe timpul nopţii, dacă este posibil, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune!

Această campanie este derulată de Poliția Română în parteneriat cu o societate de asigurări.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.