Arhive

[Update] PERCHEZIȚII LA CJC ȘI RAJDP

update:

Unele surse spun că perchezitiile de azi dimineaţă, care continuă şi la această oră, la domiciliul lui Nicuşor Constantinescu, la CJC şi la Regia de drumuri a judeţului Constanţa ar avea la bază plângerea unor oameni de

afaceri din perioada 2008-2013 şi se referă la neacrodarea unor autorizaţii de construire pentru instalaţii de eoliene, dar și proiectul cu fonduri europene cu privire la construcţia drumurilor transfrontaliere dintre Lipniţa şi vama cu Bulgaria, respectiv Dobromir şi vama din Bulgaria, unde şi CJC a finanţat o parte din lucrări. 

În calcul sunt luate şi fonduri alocate pentru perdele foretiere. 
 
În plus, preşedintele CJC ar fi refuzat controalele Curţii de Conturi. Sesizarea la DNA ar fi fost făcută de un afacerist.

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, va fi adus la audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie. Constantinescu este cercetat într-un nou dosar de corupţie.

Procurorii DNA fac mai multe percheziţii la diferite instituţii publice din Constanţa, inclusiv la Consiliul Judeţean și Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, dar și la domiciliul șefului CJC.

Biroul de Informare și Relații Publice al DNA, face următoarele precizări, ca urmare a unor informații aparute în mass – media

Procurorii  din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2011-2013, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local.
În cursul dimineții de 19 martie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în trei locaţii situate în municipiul Constanţa, dintre care două sunt sediile unor instituții publice.
În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.