Arhive

“Partidul Social Democrat face un apel la decență!”

Parlamentul este un loc de dezbateri, nu un loc de proteste. Este un loc în care cei care vorbesc de la tribună se adresează românilor și nu trebuie împiedicați să facă asta.

“Parlamentul nu este e o piață publică! Oricine are acces să asiste la lucrări, dar cu decență. Or, cum să cerem decență oamenilor de pe stradă (și pe stradă), care vor să vadă felul în care lucrăm, pentru binele comun, dacă unii dintre noi dau un exemplu prost și de neurmat?!”

subliniază Felix Stroe, senator PSD

România este o țară democratică, în care oricine vrea să protesteze o poate face.

În opinia social democraților, “…oricine poate să protesteze, DAR nu în plenul Parlamentului. Și nici în spațiul public nu o poate face oricum. S-a văzut și acum câțiva ani, diferența dintre mitingul PSD și cel împotriva noastră. De fapt, a fost împotriva bunului simț și al decenței.
Iar ștafeta se predă acum, de la unii la alții. „Societatea civilă” – cu necesare ghilimele – care atunci urla împotriva unui partid și a membrilor săi în ansamblu („toți pesediștii sunt hoți și ticăloși”) este acum tăcută, la ordin. Au preluat alții, începând cu USR (s-a uitat?!).
Inacceptabil și inadmisibil. Și în Parlamentul României, și în piața publică.”

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.