Arhive

“NIMENI nu va lua copiii românilor și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară!”

Deputatul social-democrat, Bogdan Trif, a felicitat-o pe Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, pentru că a reușit, prin Legea prevenirii separării copilului de familie, să le asigure copiilor din familiile sărace mese calde, haine și rechizite, oferindu-le șansa de a crește frumos, alături de părinți, și a beneficia de educație!

“Îi invit pe toți acei oameni care au fost mințiți de anumite partide și ong-uri să citească proiectul de lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie (PLx 145/2023), care este publicat pe site-ul Camerei Deputaților, și să vadă că nu este vorba despre niciuna din minciunile care au generat o adevărată isterie.
Proiectul a fost adoptat în Camera Deputaților cu 222 de voturi ”pentru”, 48 ”împotrivă” și 4 abțineri.

Legea privind PREVENIREA separării copilului de familie ajută copiii săraci și familiile lor, nicidecum nu le provoacă vreun rău sau separare.
Legea se referă la sprijinul acordat copiilor și familiilor, cu acceptul părinților, pentru a rămâne împreună.
Cei care manipulează românii cu minciuni uită să spună că România are cei mai mulți copii din familii sărace! Uită să spună că 8 din 10 copii români din familii vulnerabile nu au mâncare, haine sau încălțăminte. Pe acești copii îi ajută Legea PREVENIRII separării copilului de familie, sprijinindu-i, cu acordul părinților, cu mese calde, rechizite, haine, un loc unde să-și poată face temele.

NIMENI nu va lua copiii românilor și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară! Adopțiile internaționale sunt interzise de 22 de ani, în România. Doar cetățenii români din țară sau din diaspora pot adopta copii din țara noastră, în niciun caz cetățenii străini! Așa că oricine citește legislația în domeniu își poate da seama că afirmațiile anumitor partide și ong-uri au fost doar minciuni.”Bogdan Trif, deputat PSD.

Audiențe: “Cabinet Parlamentar Bogdan Trif”
Strada Samuel von Brukenthal, nr. 2, Sibiu
Joi, Orele 10-14

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.