Arhive

Muzeul de Artă Populară Constanţa vă invită să descoperiți modul în care educația a contribuit la modernizarea și integrarea culturală a Dobrogei în cadrul României moderne

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 21 mai – 30 iunie expoziția „Portul popular românesc și școala dobrogeană”, realizată cu piese din Colecțiile private Georgian Anghel și Viorel Bolum.

Expoziția prezintă evoluția învățământului din Dobrogea după revenirea provinciei în granițele statului român, în anul 1878, oferind totodată o imagine de ansamblu asupra vieții școlare și a importanței acordate educației la începutul secolului al XX-lea.

Prin intermediul documentelor, publicul este invitat să descopere modul în care educația a contribuit la modernizarea și integrarea culturală a Dobrogei în cadrul României moderne.

Expoziția oferă date interesante despre activitatea unor importante instituții de învățământ ale vremii, precum Gimnaziul „Mircea cel Bătrân”, Școala Secundară de Fete „Domnița Ileana” și Școala Primară „Principele Ferdinand și Principesa Maria”. De asemenea, sunt prezentate informații și fotografii de epocă ale unor instituții de prestigiu destinate comunităților etnice, care reflectă caracterul multicultural al Dobrogei: Școala Greacă, Școala Mohamedană, Școala Armenească.

Diplomele școlare, medaliile și fotografiile de epocă cu copii premianți din întreaga țară, îmbrăcați în portul popular specific zonei lor de proveniență, întregesc expoziția oferind o imagine de ansamblu a învățământului școlar din perioada Regalității.

Vernisajul expoziției „Portul popular românesc și școala dobrogeană” va avea loc de „Ziua Constanței”, joi, 21 mai, de la ora 16.00.
Muzeul de Artă Populară Constanţa

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.