Arhive

Ministerul Culturii își asumă un parteneriat activ cu sindicatele

Ministrul culturii, Natalia Intotero, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții sindicatelor din domeniul cultural, reafirmând angajamentul pentru soluții concrete în sprijinul salariaților. Discuțiile au vizat atât contractul colectiv de muncă, cât și îmbunătățirea condițiilor de muncă, astfel încât angajații să beneficieze de un cadru mai echitabil și predictibil. De asemenea, s-a pus accent pe necesitatea promovării transparente a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante, pentru a asigura acces egal tuturor celor interesați.

În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre importanța unei evaluări a resursei umane din sectorul cultural, cu scopul de a identifica domeniile unde există un deficit de specialiști, precum restauratorii, și de a găsi soluții pentru formarea noilor generații. Totodată, au fost abordate aspecte privind simplificarea birocrației în domeniul proprietății intelectuale, un pas necesar pentru protejarea și sprijinirea creației artistice.

Ministerul Culturii își asumă un parteneriat activ cu sindicatele, continuând dialogul pentru un cadru legislativ echitabil și sustenabil.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.