Întâlnirea din dată de 04.03.2021 cu Ministrul Tineretului și Sportului, domnul Carol-Eduard Novak a reușit să îmbrățișeze atât dimensiunea sportivă cât și cea socio-culturală. Suntem onorați de admirația domnului ministru pentru activitățile socio-culturale și sportive promovate și realizate de Uniunea Democrată Tătară, prin care a reușit renașterea universului cultural interetnic turcic și tătar, precum și de palmaresul obținut de sportivii români la competițiile internaționale de Kures susținute și promovate de asociația noastră.

Felicitări domnului ministru Eduard Novak pentru obiectivele și valorile sociale pe care le promovează și sprijină, pentru sportul românesc, precum și pentru consolidarea sportivității, a egalității, a fair-playului, a unității și solidarității atât de necesare pentru pregătirea perfomanțelor sportive.
UDT a prezentat sportul Kures de la origini până în prezent, precum şi sporturile tradiţionale de strategie Mangala și Toguzkumalak. Această oportunitate a întărit atitudinea noastră pozitivă de a crea armonia și de a favoriza cunoașterea reciprocă, creșterea și comunicarea în diversitate contribuind astfel la dezvoltarea unei societăți sănătoase și armonioase.
Intenționăm ca în viitorul apropiat să fructificăm această întâlnire și să contribuim la proiectele de colaborare instituțională și internaționale pentru ca sportul românesc să dezvolte performanța și educaţia sportivă.
Mulţumim pentru sprijinul acordat domnului Ministru Carol-Eduard Novak şi tuturor celor care iubesc cultura, tradiţiile, şi sportul!
Leave a Reply