11 noiembrie este ,,Ziua veteranilor din teatrele de operații”. Această zi a fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial. S-au creat atunci condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificaţia acestei zile este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.
Este ziua în care îi sărbătorim pe militarii care ne-au reprezentat cu profesionalism și curaj în teatrele de operații, dar și ziua în care ne plângem eroii care și-au pierdut viața în misiuni de luptă.
România a pierdut în total 31 de militari în misiunile din teatrele de operații, iar peste 200 au fost răniți. Recunoștință și respect pentru sacrificiul lor!
Felix Stroe, senator PSD, președinte Organizația Județeană Constanța a PSD











Leave a Reply