“De fiecare 1 Decembrie, zi națională, parcă vedem aceleași urări, aceleași mesaje, aceleași gesturi ceremoniale… Și uităm parcă adevărata semnificație a Marii Sărbători a românilor.
Unii spun chiar că nu ar trebui organizate parade militare, cu atât mai puțin când avem un război adevărat, la granițe. Dar aproape nimic din ce s-a înfăptuit pentru țara noastră nu s-a pecetluit fără arma în mână. N-am avut revoluții „de catifea”, nici blitzkrieg-uri de o zi. Măcar de la războiul de Independență, până la Revoluția Română din ‘89, așa a fost.
Parada militară de 1 Decembrie nu e un exercițiu de fală, nici unul de intimidare. Românii n-au fost atacatori sau cotropitori, niciodată. E doar un spectacol lucid, de păstrare a trezirii naționale. O celebrare a eroilor care au căzut în luptă, care și-a sacrificat propria existență pentru apărarea patriei. Armele din parade sunt un elogiu adus lor și o aducere aminte. Chiar și pentru dușmanii țării.
La mulți ani, români, la mulți ani, România, indiferent cum vei alege să sărbătorești această zi sfântă nouă!”, a transmis Felix Stroe, senator PSD.













Leave a Reply