13 decembrie – „Ziua etniei tătare din România”, sărbătoare instituită prin Lege încă din 2006, printr-un cadru legislativ unic la nivel mondial.
Cu acest prilej, le doresc tătarilor din România și de oriunde din lume să aibă forța de a-și apăra și/sau promova pașnic limba, cultura, credința, identitatea, felul lor unic și propriu de a fi în lume. La mulți ani!
“Tătarii din România nu sunt doar o minoritate etnică și religioasă extrem de interesantă și de importantă pentru România din punct de vedere istoric, identitar, cultural, spiritual, lingvistic etc. Ei reprezintă totodată o minoritate fidelă României și intereselor ei. Mulți dintre aceștia au murit pentru România în conflictele din ultimul veac. Ei dau Dobrogei o istorie de un farmec aparte, colorând cultura și viața spirituală a acesteia timp de multe sute de ani.
Strămoșii lor au găsit în această țară un pământ al făgăduinței care nu le-a trădat așteptările. Iubirea lor pentru Dobrogea/România este una sinceră și firească, ce urcă dintr-o istorie tragică. Promisiunile făcute acestora în 1878 de către Principele Carol (de protejare a vetrei, credinței, religiei lor) au rămas în istoria și cultura României o prioritate constantă, iar atunci când aceștia au suferit, prioritar în perioada comunistă, suferința lor a însoțit suferințele similare ale majorității (românești) din această țară.”
Leave a Reply