Lansare de carte la Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia. Profesorul de Limba și Literatură Română, Constantin Miu a lansat un volum dedicat iubitorilor de poezie. Potrivit autorului „Gânduri printre rânduri” este un adevărat pansament pentru suflet.
a eveniment au luat parte invitați de seamă ca Ovidiu Dunăreanu,
Emilia Dabu și mulți alți publiciști care au adus contribuții importante literaturii române contemporane.
Oaspetele surpriză a fost Președintele Uniunii Scriitorilor din România filiala Doblogea, Angelo Mitchievici. Pe rând oficialii au luat cuvântul și au recitat poeziile profesorului Miu.
Poetul a dorit ca la eveniment să fie prezenți atât foștii elevi care acum sunt colegi de catedra cu el, cât și actualii elevi cărora le-a insuflat dragostea de a scrie. În cadrul întrunirii, liceenii au recitat versuri din cartea „Gânduri printre rânduri” dar și creații proprii care au făcut deliciul celor prezenți. Invitații i-au mulțimit poetului pentru gândurile pe care și le-a exprimat în acest volum de poezii.
Cartea este împărțită în două capitole fiecare cu un motto reprezentativ. În prima parte autorul își exprima iubirea, sentimentele, dar și gândurile mai puțin bune față de tot ce îl înconjoară cu o ușoară umbră de ironie. A doua parte a cărții arată apropierea de Dumnezeu, și modul în care și-a schimbat percepția despre divinitate odată cu trecerea anilor.
Invitații au fost încântați de modul în care autorul a ales să facă cunoscută publicația sa, dar și de versurile care aduc alinare sufletului atunci când orice om este în impas.
Elevele profesorului Miu, au fost fericite pentru că au avut ocazia să își prezinte propriile creații. Ele i-au mulţumit încă o dată celui care le-a îndrumat în lumea fascinantă a poeziei. Mai mult de atât spun că îl iubesc şi îl stimează pe profesorul lor de română, chiar dacă este sever la ore.
În cadrul lansării de carte a existat și un moment artistic. O elevă a dascălului a cântat două piese ce au dat un plus de culoare evenimentului.
Leave a Reply