Arhive

MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ A JANDARMILOR CU OCAZIA MINVACANȚEI DE 1 MAI

În perioada 01 – 05 mai a.c., peste 300 de jandarmi vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, pe raza judeţului Constanţa,

cu scopul menţinerii unui climat de siguranţă pentru cei care vor alege litoralul Mării Negre drept destinaţie pentru a petrece mini-vacanţa.
Astfel, jandarmii constănţeni vor fi prezenţi, în misiune, în staţiunile Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, Limanu, 2 Mai şi Vama Veche.

Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioada 01-04 mai a.c., jandarmii sunt pregătiţi să asigure măsurile de ordine la toate manifestările culturale, sportive, promoţionale (în mod deosebit spectacole de amploare), ce vor fi organizate pe întreg litoralul.
Cele mai importantante: în Mamaia, pe plaja Enigma şi Campingul GPM (Mamaia Nord), la spectacolele de muzică “Sunwaves”, respectiv “The Mission”, unde vor participa peste 10.000 de spectatori, Campionatul Naţional de Karting care se desfăşoară în parcarea de la Maritimo Shoping Center, precum şi „Serbarea câmpenească” organizată în Tabăra Năvodari, în data de 01 mai, a.c..

Pentru prevenirea faptelor antisociale în zonele turistice, forţele de ordine publică vor desfăşura numeroase acţiuni punctuale, fiind vizate în special zonele aglomerate, bazarurile, târgurile, discotecile şi parcările slab iluminate.
În fiecare staţiune şi zonă turistică de pe litoral echipajele Jandarmeriei vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi restabilirea ordinii publice în situaţia în care aceasta va fi grav tulburată, la sesizare sau la solicitare, prin numărul unic de urgenţă 112.
Pentru siguranţa turiştilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul minivacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, Jandarmeria recomandă cetăţenilor următoarele:
– să nu lase bunuri de valoare, la vedere, în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme;
– să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa şi au închis ferestrele camerei unde sunt cazaţi sau ale autoturismelor;
– să nu parcheze autoturismele în locuri ferite sau slab luminate.
De asemenea, dacă observă persoane care au un comportament antisocial, sau sunt abordaţi de necunoscuţi, în scopri obscure, cetăţenii sunt sfătuiţi să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de ordine publică sau să apeleze imediat numărul unic de urgenţe 112.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.