Arhive

La Ministerul Culturii, au fost semnate contractele de finanțare nerambursabilă aferente apelului destinat acțiunii tematice „Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculară”

La începutul anului, am creat cadrul legal pentru ca Institutul Național al Patrimoniului să poată finanța refacerea caselor memoriale, a bisericilor monument istoric, a gărilor de patrimoniu și muzeelor în aer liber. Am obținut apoi finanțare pentru aceste apeluri – cu un buget semnificativ de 446 milioane de lei – ceea ce reprezintă o premieră în domeniul protejării patrimoniului construit. Astfel am ajuns ca astăzi să semnăm, la Ministerul Culturii, contractele de finanțare nerambursabilă aferente apelului destinat acțiunii tematice „Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculară”.
Cei 10 beneficiari sunt:

Muzeul Satului Maramureșean – Sighetu Marmației
Complexul Național Muzeal „ASTRA” – Sibiu
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș – Baia Mare
Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Cluj-Napoca
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” – Tulcea
Muzeul Județean „Aurealian Sacerdoțeanu”- Vâlcea
Muzeul Etnografic al Țării Oașului – Orașul Negrești-Oaș
Muzeul Satului Bănățean – Timișoara
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii – Golești

Mulțumesc lui Ciprian Ștefan, managerul Complexul Național Muzeal „ASTRA”, Oanei Zaharia, managerul Institutului Național al Patrimoniului, și întregii echipe pentru efortul făcut care astăzi s-a transformat într-un motiv de bucurie”, Raluca Turcan, ministrul Culturii.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.