„Cei mai faimoși pictori clasici români” – Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza – este noul proiect al acestui spațiu imersiv care va putea fi urmărit de public până în martie 2025. Este un proiect susținut de Ministerul Culturii, co-finanțat prin AFCN, care a câștigat locul 3 din 29 proiecte care au obținut finanțare la categoria „Arta digitală și noile media”.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a participat la premierea acestui spectacol imersiv alături de directorul Muzeului Municipiului Bucuresti, Adrian Majuru, muzeograful și curatorul expoziției, Ana Maria Măciucă-Pufu și tinerii care au pus bazele acestui spațiu imersiv: Mădălina Ivașcu, Sorina Topceanu și Andrei Nistor.
„Felicit organizarea evenimentului de astăzi și în special partenerii – cele 6 muzee care au pus la dispoziție lucrări din patrimoniu pentru ca acest spectacol să poată fi realizat: Muzeul Municipiului București, Muzeul Theodor Aman/Muzeul Municipiului București, Muzeul de Artă Vizuală din Galați, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul de Artă din Constanța.
Totodată, salut din nou colaborarea dintre ARTEXIM și MINA. Seria dedicată spectacolelor imersive este noutatea celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu, care va avea loc anul viitor.
Este de apreciat ceea ce echipa de tineri a reușit să realizeze. Din pasiunea pentru new media art și cu experiența din industrii creative, au creat acest spațiu imersiv care aduce generațiile tinere tot mai aproape de cultură și pune România pe harta țărilor cu muzee de acest fel.
Îi felicit pentru un an de activitate și le urez mulți înainte cu proiecte impresionante. Îi felicit pentru cei 300.000 de vizitatori și pentru felul în care reușesc să atragă publicul și tânăra generație spre cultură. Le doresc ca în 2025 să depășească acest număr și îi îndemn să gândească proiecte și să lupte pentru poveștile pe care vor să le creeze la MINA. I-am asigurat de sprijinul Ministerului Culturii pentru că ei fac educație prin cultură, iar solicitările venite din partea școlilor și liceelor din toată țara sunt dovada și un real motiv de bucurie!”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Leave a Reply