În Joia Mare se săvârşeşte slujba Deniei celor 12 Evanghelii. Aceasta evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos. În această zi se comemorează Cina cea de Taină a lui Iisus din Nazaret cu Apostolii. După slujba celor 12 evanghelii și se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii. Credincioşii participă simbolic, la arestarea, judecarea, condamnarea, batjocorirea şi răstignirea Mântuitorului. În biserici are loc Denia celor 12 Evanghelii. În unele mânăstiri, la sfârşitul Sfintei Liturghii, există obiceiul ca stareţul să spele picioarele a 12 dintre călugări. Este un gest făcut în amintirea gestului făcut de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Din Joia Mare pana în ziua de Paşte, nu se mai trag clopotele la biserici, ci doar se bate toaca.
Slujba îndeamnă la profundă reflecţie asupra patimilor suferite de Mântuitor şi pregăteşte credincioşii pentru zilele următoare, vinerea patimilor şi sâmbăta învierii.
Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroșesc ouăle.Asta pentru că se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. Această zi este considerată binefăcătoare pentru morți. În această zi se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. Tot azi, în unele sate, localnicii împletesc cununi pentru fiecare membru al familiei, pe care le aruncă pe acoperişul caselor. Persoana a cărei cunună se va veşteji şi va cădea prima se spune că va muri în decursul anului.
Leave a Reply