Compania Iridex Group Plastic este partener în cadrul proiectului PROVED, Procese și sisteme operaționale pentru tratarea și valorificarea materială și energetică a deșeurilor, alături de Universitatea Politehnica București (UPB) și o serie de alți parteneri, fiind implicați în consultarea publică alături de toți actorii interesați din piață care gestionează sau urmează să fie beneficiari ai valorificării bio-deșeurilor în economia circulară. Evenimentul PROVED de consultare publică a stakeholderilor români din domeniul compostării a avut loc ieri, 21 noiembrie 2018, la Universitatea POLITEHNICA din București, Clădirea Rectorat – Sala Senatului pe durata întregii zile.
Asociația Română a Compostului, – vom realiza un plan cu activități lună de lună pentru realizarea rețetelor pentru o cercetare aplicată. Industria compostului pe care noi ne-o dorim în această țară – pentru a genera business în acest ARC – membră a European Network Association – ii vom invita sa vina sa vada rezultatele din proiect.
Italia produce 5 mil tone de compost pe an
Diana Iorga, ASRO, a prezentat cum se realizează un standard român original care poate fi pregătit în circa 1 an, spre deosebire de standardele europene care se elaborează în circa 3 ani.
Workshopul a reunit atât autoritățile publice, prin principalele ministere implicate – Ministrul Mediului și al Schimbărilor Climatice, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Educației Naționale, precum și Comisia de Agricultură și Comisia de Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților. Mediul academic este reprezentat atât prin participanții la cel mai înalt nivel a reprezentanților Universității Politehnica Bucurelti, precum și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” și a Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.
Mai mult, pentru atingerea scopului acestui workshop, precum și a întregului proiect, la eveniment participă reprezentanți ai mediului de business prin Asociația Fermierilor Utilizatori de Automate pentru desfacerea laptelui crud din România, ai Asociației Române a Apei și ai Asociației Române a Compostului. Pentru a duce cât mai în concret discuțiile, reprezentanții ECO Bihor Oradea sau Ecosal Galați vor prezenta Experiența și rezultatele obținute în producerea compostului.
”Obiectivul acestui proiect îl reprezintă în primul rând cunoașterea de către mediul de afaceri românesc a preocupărilor existente la nivel universitar și la nivel de afaceri în domeniul compostării, metoda compostării reprezentând una din filierele de tratare a deșeurilor urbane, în urma acesteia rezultând mult râvnitul compost ce poate fi utilizat de diferitele entități economice pentru creșterea productivității și refacerea solului. Apoi, foarte importantă este receptivitatea mediului de afaceri în utilizarea compostului, întrucât cu toți partenerii proiectului ne dorim să inițiem realizarea unor standarde în ceea ce privește compostul la nivel național. Practic, scopul principal al demersurilor noastre în cadrul proiectului PROVED îl reprezintă realizarea unui standard român original privind compostul”, a declarat dl. prof. univ. dr. Tiberiu Apostol, Power Engineering Department, Universitatea Politehnica București.
În vederea obținerii unor standarde de calitate a compostului originale românești, pe parcursul evenimentului a avut loc o sesiune de brainstorming privind propunerile pentru legislația aflată în curs de elaborare.
”Proiectul PROVED creează o platformă excelentă de colaborare între mediul academic și de business în domeniul cercetării prin activitățile comune derulate menite să ofere tuturor stakeholderilor activi din domeniul compostării rezultatele unor cercetări solide, analize ale legislației și a standardelor existente în domeniu la nivel mondial, precum și rețete și standarde pentru compost. Iridex Group Plastic este onorată să colaboreze cu Universitatea Politehnică București care este vârf de lance în domeniul cercetării academice de peste 100 de ani, ca un mod românesc de a celebra centenarul într-un mod pragmatic și aplicat cu efecte pozitive pentru economia românească”, a declarat Adriana Mircea, Business Development Director Iridex Group Plastic.
Organizatorii își propun astfel ca în cadrul workshop-ului “Bio-deșeurile în economia circulară” să aibă loc consultarea publică a tututor celor interesaţi şi implicaţi în tratarea deşeurilor, cu scopul realizării produsului finit: compostul, cu diferite rețete potrivite solului din țara noastră.
Metoda cea mai bună de valorificare a reziduurilor organice de tot felul o reprezintă compostarea. Astfel, compostul este un produs matur solid rezultat din compostare, care este un proces condus de bio-oxidare a substratului organic eterogen solid incluzând o fază termofilă. Ce înseamnă un compost de foarte bună calitate în România este relativ, întrucât la noi în țară nu există niște norme, niște standarde la care să ne referim în realizarea compostului. Scopul principal al acestui proiect PROVED, precum și al workshopului organizat de Universitatea Politehnica București este ca și România să se alinieze la reglementările Uniunii Europene prin crearea legislației specifice pe domeniul compostului cu standardele potrivite la nivel național.
Despre Iridex Group Plastic
Compania Iridex Group Plastic, înființată în 1993 ca firmă privată, reunește domenii de activitate diverse: construcții, agricultură, mase plastice, salubritate, toate având ca numitor comun grija pentru mediu. Compania este prima producătoare din România de plasă tip rețea din polietilenă, obținută prin extrudare. În prezent, are în portofoliu o largă gamă de plase, folii și ambalaje pentru uz agricol. Tot pentru domeniul agricol, oferă echipamente pentru irigații de la producători de top la nivel mondial.
Din respect pentru comunitate, Iridex Group Plastic îşi reafirmă angajamentul pe termen lung în politicile de responsabilitate pentru mediu şi are în vedere implementarea principiilor economiei circulare, folosind materiale și tehnologii cu impact de mediu scăzut și instalaţii nepoluante fabricate în Uniunea Europeană, a căror activitate este monitorizată permanent şi certificată.