Arhive

Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Republicii Cehe în România

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut luni, 10 februarie, o întrevedere oficială cu ambasadorul Republicii Cehe în România, E.S. Martin Košatka.
Pe parcursul discuțiilor, au fost subliniate obiectivele comune pe care le au cele două țări prin prisma apartenenței la NATO şi la UE, precum şi aspecte privind situația de securitate în regiunea Mării Negre, pe fondul războiului din Ucraina. Ministrul român al apărării a reliefat implicațiile războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra regiunii Mării Negre și a României.
Pe dimensiunea cooperării bilaterale în domeniul apărării, oficialul român a exprimat deschiderea pentru identificarea unor proiecte comune în perspectiva dezvoltării cooperării în domeniul apărării, inclusiv prin valorificarea inițiativelor de la nivelul NATO și al Uniunii Europene.
La finalul întâlnirii, ambele părți au convenit asupra menținerii unui dialog deschis și a coordonării strânse în vederea avansării proiectelor bilaterale de cooperare în domeniul apărării și consolidării securității în Europa.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.