Arhive

Întrevedere cu ambasadorul Pakistanului la București

Marți, 15 octombrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a primit vizita de prezentare a noului ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România, Muhammad Arshad Jan Pathan.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au salutat împlinirea a 60 de ani de relații diplomatice între cele două state, stabilite la 15 octombrie 1964, și au discutat despre situația de securitate la nivel global și regional. De asemenea, au abordat teme de interes comun privind posibilitățile de consolidare a relațiilor bilaterale în domeniul apărării.
Ambele părți au fost de acord convenit asupra aprofundării discuțiilor privind dezvoltarea cooperării, cu accent pe domeniile pregătirii și educației militare, tehnico-militar, precum și pe schimburi experiență, pe timpul unor reuniuni la nivel de experți ce vor avea loc în perioada următoare.
În finalul întrevederii, oficialii au convenit asupra importanței menținerii unui dialog politico-militar constant și identificării unor proiecte bilaterale în beneficiul ambelor părți.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.