Primă lună din acest an s-a lăsat cu sancțiuni pentru angajatorii care nu respectă normele legale. Astfel, mai mulți agenți economici au fost penalizați de reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. În perioada 01-31 ianuarie 2015, instituția a continuat activitățile de control și verificare a societăţilor comerciale, care își desfășoară activitatea pe raza judeţului Constanţa.
În acest interval de timp, au fost controlaţi 274 de agenţi economici, dintre care 33 au fost sancţionaţi. Este vorba despre 26 de amenzi, în valoare totală de 334.000 de lei, şi şapte avertismente. În plus, au fost dispuse 431 de măsuri cu termen de remediere.
De asemenea, au fost depistaţi 16 angajatori care practicau muncă nedeclarată, cu un număr de 78 de persoane care nu aveau încheiat contract individual de muncă. Pentru doi angajatori, cu un număr total de 29 de persoane, fără forme legale de angajare, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru a stabili dacă aceştia se fac vinovaţi de încălcarea prevederilor legale.
La rândul lui, Corpul de control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, a verificat în aceeași perioadă un numar de 201 angajatori. Astfel, s-au dispus 348 de măsuri de remediere a neconformităților constatate, s-au aplicat 350 de sancțiuni din care 6 amenzi contravenționale în valoare de 27.500 lei și 344 avertismente.
Leave a Reply