InfoCons, sub egida Federației Asociațiilor de Consumatori, organizează în data de 13 martie 2026, la CURTEA DE APEL BUCUREȘTI (Palatul de Justiție) – Sala Pașilor Pierduți, evenimentul dedicat celebrării Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor și Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, prilej cu care vor fi decernate Premiile și Diplomele de Excelență – „DE ÎNCREDERE” pentru anul 2025.
Evenimentul își propune să evidențieze importanța protecției consumatorilor și a respectării drepturilor de proprietate intelectuală, precum și rolul acestora în consolidarea unui climat socio-economic bazat pe transparență, responsabilitate și încredere.
În cadrul evenimentului va fi lansată Strategia de Protecție a Consumatorilor și a Proprietății Intelectuale, din perspectiva creșterii gradului de încredere al populației în toate domeniile sectoriale strategice pentru creșterea calității vieții și a climatului socio-economic din România. Strategia este realizată în concordanță cu principiile promovate la nivel internațional de Consumers International și de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO / OMPI) pentru anul 2026.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi decernate Premiile și Diplomele de Excelență – „DE ÎNCREDERE”, acordate pentru anul 2025 instituțiilor, organizațiilor și reprezentanților diferitelor domenii de activitate care contribuie la consolidarea unui climat de încredere și responsabilitate în societate.
Evenimentul va începe cu intonarea Imnului de Stat al României, interpretat de reprezentanți ai Operei Naționale București, după care programul se va desfășura pe următoarele secțiuni:
Alocuțiuni din partea oficialităților
Decernarea Diplomelor de Excelență și a Trofeului „DE ÎNCREDERE”
Cuvânt de închidere și networking – închinarea unei cupe de șampanie
Vernisajul Expoziției „OMUL Constantin Brâncuși”, cu UNICA replică a Coloanei fără Sfârșit, organizată la 150 de ani de la nașterea marelui artist, în contextul declarării anului 2026 drept „Anul Constantin Brâncuși”, conform Legii nr. 140
Lansarea albumului în format electronic al eroilor și al monumentelor ridicate în memoria acestora pe teritoriul României
Prin organizarea acestui eveniment, InfoCons reafirmă importanța consolidării încrederii între instituții, mediul economic și societate, precum și necesitatea promovării unor standarde ridicate de responsabilitate, integritate și respect față de consumatori și față de drepturile de proprietate intelectuală.









Leave a Reply