Autoritățile sunt în alertă după ce un apel la 112 anunța faptul că în apropiere de Cogealac, un Mig 21 Lancer s-a prabușit. Martorii povestesc că au vazut mai multe avioane, apoi au auzit o explozie puternică urmată de un incendiu.
Incidentul a fost confirmat de ISU Dobrogea care a mobilizat forțe la fața locului, iar comunicarea este asigurată de Ministerul Apărării Naționale.
MOMENTUL PRĂBUȘIRII AVIONULUI SUPRINS DE O CAMERĂ DE SUPRAVEGHERE
Miercuri, 2 martie, ora 20.00, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac si Gura Dobrogei.
Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50.
Nu sunt date, la acest moment, despre starea pilotului și a aeronavei.
Au fost declanșate de urgență operațiunile de căutare-salvare. Un elicopter IAR-330 Puma a decolat de urgență spre zona posibilului impact, iar echipajele de intervenție ale ISU Dobrogea au pornit, de asemenea, spre această zonă.
au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale
Vom reveni cu informații suplimentare, de îndată ce vor fi disponibile.
foto intervenție: Ziua de Constanța

UPDATE 21.36
MApN informează: Un elicopter puma, trimis în misiune de căutare-salvare a pierdut legătura cu turnul de control și a dispărut de pe radar. Potrivit oficialilor, vremea este nefavorabilă!
Un martor, povesteste că ar fi vazut o a doua explozie.
Se pare că elicopterul s-ar fi prăbușit lângă cimitirul din Cogealac.
INTERVENȚIA AUTORITĂȚILOR (Sursa: Ziua de Constanța)
UPDATE 21:46
Elicopterul IAR 330-Puma, decolat, miercuri, 2 martie, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44.
Pilotul raportase condiții de vreme nefavorabilă și primise ordin să se întoarcă la bază.
Ultima poziție cunoscută a elicopterului, care avea la bord un echipaj format din cinci militari, este zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Nu se cunoaște starea echipajului sau a aeronavei. Și în acest caz s-au declanșat operațiunile de căutare-salvare.
Nu sunt încă informații certe, la acest moment, nici despre pilotul sau aeronava MiG 21 LanceR.
transmite Ministerul Apărării Naționale

UPDATE 21.55
Surse din cadrul Ministerul Apărării Naționale spun elicopterul s-a prăbușit, iar cei cinci membri ai echipajului, care se afla la bordul elicopterului IAR 330-Puma ar fi murit.
Vom reveni cu detalii.
UPDATE 22:35
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu confirmă decesul celor cinci militari, care se aflau la bordul elicopterului prăbușit și transmite un mesaj de condoleanțe:
Astăzi este o zi tristă pentru familia Armatei Române.
Cei cinci membri ai echipajului elicopterului IAR 330-Puma, aflat în misiune de căutare-salvare pentru aeronava MiG 21 LanceR, au fost găsiți decedați în zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom.
Transmit condoleanțe familiilor îndurerate. Dumnezeu să îi odihnească în pace.În continuare se desfășoară misiuni de căutare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR.
Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale

UPDATE ORA 23.20
Ministerul Apărării a anunțat că în accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma şi-au pierdut viaţa 7 militari, nu 5 așa cum se anunțase inițial. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicați inițial, urcaseră la bord și doi salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale Române.

Aceștia sunt:
- Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit şi avea trei copii.
- Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.
- Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993 în vârstă de 53 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.
- Caporal Lateș Cătălin, operator căutare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, căsătorit și avea doi copii.
- Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 44 de ani, angajat din 2021, căsătorit, un copil.
- Maistru militar cls I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.
- Maistru militar cls II Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!
UPDATE 3 MARTIE, ora 08:00

Pilotul aeronavei MiG-21 LanceR a decedat
Căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri, 2 martie, în judeţul Constanța, şi-a pierdut viaţa.
Pilotul avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.
O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Conducerea Ministerului Apărării îşi exprimă regretul pentru tragicul accident şi este alături de familia îndoliată a căpitanului Costinel Iosif Niță, căzut la datorie.
Joi, 3 martie, în toate unităţile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național vor fi organizate ceremonii militare și religioase de comemorare pentru militarii căzuți la datorie.
***
Aeronava prăbușită în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită, făcea parte dintr-o formație de două avioane MiG-21 LanceR care executa misiuni de patrulare aeriană deasupra Dobrogei.
Legătura radio a turnului de control cu aeronava prăbușită a fost pierdută la ora 20.00, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei.
Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor.
Biroul de presă al MApN
Leave a Reply