Arhive

FESTIVALUL KURULTAI 2025 – SĂRBĂTOAREA PATRIMONIULUI CULTURAL UNESCO IN INIMA DOBROGEI

Cea de-a 10-a ediție a festivalul internațional intercultural KURULTAI, care promovează întâlnirea dintre popoare și culturi, programat în perioada 5-7 septembrie în Piața Centrală și Teatrul de Vară Jean Constantin din Techirghiol, județul Constanța, se va desfășura sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și cu finanțarea Ministerului Culturii din România, găzduit de Primăria Techirghiol.
Cu 9 ediții la activ, festivalul celebrează a zecea aniversare a unui angajament și a unei viziuni care, prin sărbătoare, unește femei și bărbați din întreaga lume, cu peste 20 de țări participante și comunități locale, 250 de sportivi internaționali și 150 de artiști participanți la spectacole.

Activitățile festivalului se desfășoară interactiv iar participanții se vor bucura de zile dedicate jocurilor și sporturilor tradiționale înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, spectacol nomad pe cai, ateliere creative si mestesugaresti, gastronomie tradițională. Un eveniment special mult așteptat, „Concertul Legendar”, cu Arslanbek Sultanbekov, va avea loc vineri, 5 septembrie, ca preambul la filmul mult apreciat „Șȋmarîk”, în premieră în România. „Concertul excepțional al lumii turcice” de sâmbătă 6 septembrie 2025, care va avea loc la Teatrul de Vară Jean Constantin din Techirghiol, începând cu ora 15:00, întrunește artiști și ansambluri deosebite din lumea turcică şi nu numai creând un spectacol incendiar.

Intrarea este gratuită, iar programul detaliat este disponibil pe www.udt.ro, secțiunea știri.

Organizator: Uniunea Democrată Tătară- Președinte Naim Belgin

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.