În cadrul Conferinței Județene Extraordinare din 24.10.2025 a fost votată lista delegaților care vor participa la Congresul PSD de la începutul lunii noiembrie.
Cei prezenți au votat susținerea moțiunii “Uniți pentru români, puternici doar împreună”, moțiune depusă de Sorin Grindeanu pentru candidatura la președinția Partidului Social Democrat.
Totodată au fost stabiliți candidații pentru funcția de primar în localitățile unde vor avea loc alegeri parțiale, în data de 7 decembrie.
„În comuna Lumina, candidatul social-democrat este Daniel Mantea, președintele Organizației PSD Lumina, iar la Dobromir PSD îl are ca și candidat pe Visel Iusein .
Am convingerea că cei doi candidați ai PSD Constanța au toate șansele să ocupe funcțiile de primar. Îi asigur de toată susținerea mea, a colegilor din organizație și le urez mult succes!”, a transmis senatorul PSD Felix Stroe, președintele Organizației Județene Constanța











Leave a Reply