Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța are plăcerea de a vă invita la un dublu eveniment dedicat istoriei Cazinoului din Constanța, edificiu reprezentantiv pentru stilul Art Nouveau din spațiul românesc și totodată clădire-simbol a orașului nostru.
Ajuns astăzi la 114 ani de existență, Cazinoul din Constanța are o istorie
zbuciumată, dar cu toate acestea a rămas, peste timp, centrul vieții culturale și artistice a orașului în perioada sezonului estival. Aflată astăzi în plin proces de restaurare, clădirea urmează să se redeschidă publicului larg într-un timp cât mai scurt și să-și reia funcționalitatea culturală.
Pornind de la acest fapt, MINA Constanța și-a propus realizarea a două
proiecte expoziționale dedicate istoriei acestui edificiu, care se adresează,
deopotrivă, specialiștilor și publicului larg.
Astfel, în 14 august 2024, cu începere de la ora 16.00, publicul constănțean
va putea admira Expoziția Cazinoul din Constanța – o istorie în documente,
artefacte și fotografii de epocă, prezentată în foaierul Bibliotecii Județene
„I.N.Roman” din Constanța.
În data de 15 August, cu începere de la orele 19.00, pe faleza Cazinoului din
Constanța va fi prezentată o expoziție outdoor intitulată Cazinourile din Constanța:
o istorie în documente și fotografii de epocă, ce va putea fi vizionată până în data de 30 septembrie 2024.
Alături de MINA Constanța în acest dublu demers cultural se află: Arhivele
Naționale ale României, Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Biblioteca Județeană “I.N.Roman” Constanța, Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța și Radio România Constanța, partener media.
Expozițiile au fost realizate în cadrul Proiectului cultural cu co-finanțare
nerambursabilă AFCN P 0104/02.02.2024 Patrimoniul arhitecturii de vilegiatură de la malul mării – Istoria Cazinoului din Constanța și a Cazinoului din Mamaia, Aria Patrimoniu Cultural Material.
Leave a Reply