Potrivit calendarului, anul şcolar 2014-2015 va avea 36 de săptămâni de cursuri şi va cuprinde 177 de zile lucrătoare. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni. Pentru elevii claselor a VIII-a cursurile se încheie pe data de 29 mai 2015.
Anul şcolar 2014-2015 este structurat pe două semestre. Primul va avea cursuri de la 15 septembrie până la 19 decembrie şi de pe 5 ianuarie până pe 30 ianuarie. În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. La Medgidia unitățile de învățământ au fost informate despre calendarul noului an școlar. Acum ele se pregătesc să își întâmpine elevii.
Potrivit aceluiaşi proiect de calendar, săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare. Ele se încadrează în programul “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”
Leave a Reply